„Porți, ridicați-vă capetele, ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei.”

Psalmii 24:9

Hristos dorea ca îngrijoratele, oprimatele și obositele ființe umane să vină la El, pentru a le putea da lumina, viața, bucuria și pacea care nu sunt de găsit în altă parte. Cei mai mari păcătoși erau ținta interesului Său profund și serios, a milei și a dragostei Lui. Dar, atunci când avea cea mai mare nevoie de simpatia omului, în ceasul celei mai mari încercări şi ispitiri ale Lui, cei mai promițători dintre ucenici L-au părăsit. El a fost, într-adevăr, nevoit să calce singur vinul în teasc şi, dintre oameni, n-a fost nici unul cu El. O atmosferă de apostazie Îl înconjura. Din orice parte se puteau auzi batjocuri şi blasfemie. Care era, atunci, perspectiva pentru ucenicii Lui, lăsați într-o lume care nu-L acceptase pe Fiul viului Dumnezeu?…

Lucrarea lui Hristos pe pământ a luat sfârşit atunci când El Şi-a dat sufletul pe cruce, spunând cu glas tare: „S-a isprăvit!” Atunci a fost deschisă calea, iar perdeaua din templu s-a rupt în două. Păcătoșii se puteau apropia acum de Dumnezeu fără să mai aducă jertfe şi fără serviciul preotului. Hristos Însuşi era preot veşnic, după rânduiala lui Melhisedec. Căminul Lui era cerul. El a venit în această lume pentru a-L prezenta pe Tatăl. Lucrarea Lui pe câmpul umilirii şi al luptei era acum isprăvită. El S-a înălţat la cer şi stă pentru veşnicie la dreapta lui Dumnezeu…

În mormântul lui losif, El S-a îmbrăcat în haina nemuririi şi apoi a aşteptat pe pământ să treacă suficient timp pentru a face neîndoielnic faptul că, într-adevăr, a fost înviat din morți…

Tot cerul aştepta cu nerăbdare sfârșitul zăbavei Fiului lui Dumnezeu într-o lume arsă și afectată total de blestemul fărădelegii. El S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor într-un nor de îngeri, care L-au escortat triumfal spre Cetatea lui Dumnezeu… Ce contrast între primirea lui Hristos la întoarcerea în cer şi primirea Lui pe acest pământ!… În cer nu exista durere, nu exista suferință, care să-L întâmpine la orice pas. Nu existau preoți înfuriați, care să-şi pună la lucru iscusința pentru a găsi vreun cuvânt de-al Lui pe care să-l poată interpreta denaturat, pentru a-şi crea ocazii de a-L hărțui, insulta şi ironiza…

Înălțarea lui Hristos este proporțională cu umilirea și suferința Lui. El a putut deveni Mântuitorul și Răscumpărătorul numai fiind, mai întâi Jertfa. (Manuscris 128, 1897)