„Şi iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui; dar rămâneți în cetate, până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

După ce a înălțat Legea și a făcut-o demnă de a fi respectată, prin acceptarea condițiilor ei întru salvarea lumii din ruină, Hristos S-a grăbit spre cer, pentru a-Și desăvârşi lucrarea şi îndeplini misiunea, prin trimiterea Duhului Sfânt la ucenicii Săi. Astfel, El avea să-Şi asigure credincioșii că nu-i uitase, deşi Se afla acum în prezența lui Dumnezeu, unde bucuria este deplină şi permanentă.

Duhul Sfânt trebuia să coboare peste cei din această lume care-L iubeau pe Hristos. Prin aceasta, ei aveau să devină calificați, în şi prin slăvirea Căpeteniei lor, pentru a primi tot ce era necesar pentru împlinirea misiunii lor. Dătătorul vieții ținea în mâinile Lui nu numai cheile morții, dar şi ale unui întreg cer plin de bogate binecuvântări. Lui I-a fost dată toată puterea, în cer şi pe pământ, şi, reluându-Și locul în curțile cereşti, El putea răspândi aceste binecuvântări tuturor celor care-L primeau.

Hristos le-a zis ucenicilor: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”. Acesta era Darul darurilor. Duhul Sfânt a fost trimis drept cea mai inestimabilă comoară pe care o putea primi lumea. Biserica a fost botezată cu puterea Duhului. Ucenicii erau astfel pregătiți să meargă şi să-L proclame pe Hristos, mai întâi în Ierusalim, unde fusese făcută rușinoasa lucrare de dezonorare a Împăratului neprihănit, şi apoi în cele mai îndepărtate zone ale pământului. Dovada întronării lui Hristos în Împărăția Lui ca mijlocitor era făcută…

Tatăl I-a dat toată onoarea Fiului Său, punându-L la dreapta Sa, mai presus de toate autoritățile. El Şi-a exprimat marea bucurie şi plăcere de a-L primi pe Cel crucificat şi de a-L încorona cu slavă şi onoare. Şi toată favoarea pe care a arătat-o Fiului, prin acceptarea marii ispășiri, este arătată şi poporului Său. Aceia care şi-au unit interesele, în dragoste, cu Hristos sunt primiți în Cel Prea iubit. Ei au suferit împreună cu Isus în cea mai profundă umilință a Lui şi slăvirea Lui este de mare interes pentru ei, pentru că în El sunt acceptați. Dumnezeu îi iubeşte la fel cum îl iubeşte pe Fiul Său. Hristos, Emanuel, stă între credincios şi Dumnezeu, descoperind slava lui Dumnezeu aleşilor Lui, iar lor, acoperindu-le defectele şi fărădelegile cu haina propriei neprihăniri…

Dacă cei din poporul lui Dumnezeu se vor sfinți prin ascultare de preceptele Lui, Domnul va lucra în favoarea lor. El va înnoi sufletele umile şi căite, făcându-le caractere curate şi sfinte. (Manuscris 128, 1897)