„Şi a început de la Moise și de la toți proorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

Luca 24:27

Ucenicii se întrebau ce putea ști acest străin, încât să le pătrundă exact în inimă și să le vorbească atât de serios, blând și plin de simpatie şi cu atâta optimism. Pentru prima dată după trădarea lui Isus în grădina Ghetsemani, ei au început să simtă speranță. Se uitau des la Tovarăşul lor de drum și se gândeau la faptul că acestea erau exact cuvintele pe care le-ar fi spus şi Hristos. Ucenicii erau plini de uimire şi inimile lor au început să palpite de aşteptare, speranță şi bucurie.

Începând de la Moise, chiar Alfa istoriei referitoare la El, Hristos, le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El”. Sunt mulți care nu iau în considerare istoria Vechiului Testament. Ei susțin ideea că Noul Testament i-a luat locul Vechiului şi că, prin urmare, Vechiul Testament nu mai foloseşte acum. Dar prima lucrare a lui Isus în drum cu ucenicii spre Emaus a fost începerea cu Vechiul Testament, pentru a dovedi că El trebuia să vină în această lume şi să treacă prin experiențele care au avut loc prin întruparea Sa. Respingerea Fiului lui Dumnezeu a fost clar văzută de profeți…

Hristos voia ca ucenicii Lui să aibă idei curate și adevărate în orice privință. Ei trebuia să înțeleagă, cât de mult posibil, chestiunea paharului suferinței ce-I fusese rezervat. El le-a arătat că teribilul conflict, pe care încă nu-l înțelegeau, dar pe care trebuia să-l înțeleagă, era împlinirea legământului făcut încă de la punerea temeliei acestei lumi. Hristos trebuia să moară aşa cum toți călcătorii de lege vor muri dacă vor continua în păcat. Toate acestea trebuia să vină, dar să nu se încheie în înfrângere, ci în biruință veşnică şi în slavă…

Când ucenicii erau aproape să intre în casă la ei, se părea că Străinul intenționa să-Și continue drumul. Dar ucenicii se simțeau atraşi de El… „Rămâi cu noi”, I-au spus ei, „căci este spre seară și ziua aproape a trecut.” Hristos a răspuns invitației lor, fără comentarii: „Și a intrat să rămână cu ei”.

Dacă, cu acea ocazie, ucenicii nu L-ar fi invitat pe Isus, n-ar mai fi aflat că Tovarășul lor de drum nu era altcineva decât Domnul înviat. Hristos nu forţează niciodată compania cuiva. El este preocupat de cei despre care ştie că au nevoie de El. Dar dacă ei trec pe lângă El indiferenți şi nepăsători, fără să se gândească vreodată la Oaspetele ceresc sau să-l ceară să rămână cu ei, El trece mai departe. Astfel, mulți pierd foarte mult. Ei nu-L cunosc pe Hristos mai mult decât Îl cunoşteau uceniсіi atunci când mergea şi vorbea cu ei, pe drum. (Manuscris 113, 1897)