„Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.”

Luca 24:30,31

Pâinea mesei frugale de seară este pregătită. Ea este pusă dinaintea Oaspetelui, care Îşi aşază mâinile şi binecuvântează masa. De ce sunt uimiți ucenicii? Tovarăşul lor de drum ține mâinile exact în acelaşi fel în care obișnuia să le pună Învățătorul lor. Se uită din nou şi, iată, văd în palmele Lui semnele cuielor. Amândoi, într-un glas, exclamă: „Este Isus! Isus a înviat din morţi!”

Se ridică pentru a se arunca la picioarele Lui şi a I se închina. Dar Isus dispare dinaintea lor. Ucenicii privesc locul unde stătuse Cel al cărui trup fusese pus în mormânt şi-şi spun unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Dar, având aşa minunate ştiri de comunicat, nu puteau sta şi discuta. Oboseala şi foamea le dispăruseră. Plini de bucurie, ei s-au aşternut din nou la drum, pe aceeaşi cale pe care veniseră, grăbindu-se să le spună veştile ucenicilor Lui din cetate. Apăruse luna, dar ei erau străluminați de Soarele Neprihănirii. Inimile le tresăltau de bucurie. Păreau că se află într-o altă lume. Hristos era un Mântuitor viu. Ei nu-L mai plângeau ca mort, ci se bucurau de un Răscumpărător viu… Purtau cu ei cel mai măreț mesaj dus vreodată lumii, un mesaj de bucurie, de care erau legate speranțele omenirii pentru prezent şi pentru viitoarea veşnicie. Hristos înviase din morți!

În unele locuri, drumul nu era sigur şi ucenicii treceau praguri abrupte şi alunecau pe stânci netede. Ei nu ştiau şi nu vedeau că erau sub protecția Celui care tocmai mersese cu ei pe drumul spre Emaus. Cu toiagul de călător în mână, ei se grăbeau, dorind să meargă și mai repede decât o făceau. Într-o vreme, au pierdut drumul, dar l-au regăsit. Când alergând, când poticnindu-se, ei se grăbeau înainte, cu Tovarășul lor nevăzut alături.

Ajunşi în Ierusalim, cei doi merg în camera de sus, unde Hristos Şi-a petrecut ceasurile ultimei seri dinainte de moartea Sa, învățându-i pe ucenici. Este târziu, dar ci ştiu că ucenicii nu dorm până nu vor cunoaşte sigur ce s-a întâmplat cu trupul Domnului lor. Găsesc uşa camerei de sus închisă şi baricadată. Bat la intrare, dar nu vine nici un răspuns. Totul e linişte. Apoi își spun numele. Uşa este atent deblocată, dar, imediat ce au intrat, este din nou asigurată, pentru a-i ține departe pe spioni. (Manuscris 113, 1897)