„David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: ‘Viu este Domnul că omul acesta este vrednic de moarte…’.”
2 Samuel 12:5
Biblia are puține de spus spre lauda muritorilor. Nu este loc prea mult în ea pentru elogierea nici chiar a celor mai buni bărbați şi femei care au trăit vreodată. Această tăcere urmărește o lecție. Toate calitățile pe care le au oamenii sunt darul lui Dumnezeu; faptele lor bune sunt realizate prin harul lui Dumnezeu, în Hristos…
Duhul încrederii în sine şi al înălțării de sine este cel care a pregătit calea pentru căderea lui David… Potrivit obiceiului predominant printre conducătorii orientali, greşeli de neiertat la supuşi erau tolerabile la împărat; monarhul nu era obligat să manifeste aceeaşi stăpânire de sine са supusul. Acest lucru a condus la slăbirea sensibilităţii față de ce este păcătos, la David… De îndată ce poate despărți sufletul omului de Dumnezeu – singurul Izvor al puterii – Satana va încerca să stârnească pasiunile nesfinte ale naturii senzuale a omului…
Când, în confort şi siguranță de sine, a abandonat bizuirea pe Dumnezeu, David s-a supus lui Satana, aducând asupra lui pata vinovăției… Bat-Şeba, a cărei frumusețe irezistibilă s-a dovedit o cursă pentru împărat, era nevasta lui Urie Hetitul, unul dintre cei mai viteji şi credincioşi luptători ai lui David… Orice efort al lui David de a-şi ascunde vina s-a dovedit zadarnic… Nu se mai întrevedea decât o cale de ieşire şi, în disperarea lui, David s-a grăbit să adauge, la adulter, omorul…
Profetul Natan a fost trimis cu o solie de mustrare la David. Puțini erau suveranii cărora li se putea aduce o astfel de solie de reproş fără a însemna moarte sigură pentru cel venit cu mustrarea… Adresându-se lui David ca unui apărător ales al drepturilor poporului său, profetul îi prezintă un caz de nedreptate şi opresiune ce trebuia sancţionat.
El se uită fix în ochii împăratului, apoi, ridicându-şi mâna dreaptă spre cer, declară solemn: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Pentru ce, dar, ai disprețuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? ‘” Cei vinovați s-ar putea să încerce, aşa cum făcuse şi David, să-şi ascundă crima. Ei pot căuta să îngroape definitiv fapta rea față de vederea sau cunoştinţa oamenilor, dar ,,nici o faptă nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”… Mustrarea profetului a atins inima lui David; conştiința lui a fost trezită şi propria vină i-a apărut în întreaga ei enormitate. Sufletul lui s-a plecat în umilință înaintea lui Dumnezeu şi, cu buze tremurânde, a spus: ,,Am păcătuit împotriva Domnului”. (Patriarhi şi Profeți, pag. 739-744)
