Categories: Hristos biruitorul Tags:

Doar două feluri de oameni șI doar o singură barcă de salvare

„Atunci, Dumnezeu a zis lui Noe: «Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.»

Geneza 6:13

În viitor vor fi tronuri distruse și mare suferință și nedumerire printre popoare. Satana va lucra intens. Pământul va fi plin de vaietele națiunilor suferinde și agonizante. Va fi război. Ținuturile de pe pământ vor suferi confuzie, în vreme ce acesta va vărsa din măruntaiele lui foc, pentru a-i nimici pe locuitorii lumii care, în răutatea lor, vor semăna cu locuitorii antediluvieni.

În acel – timp [dinainte de Potop], erau, ca şi în acesta, două categorii de oameni – drepți și răi. Enoh şi alți câțiva umblau cu Dumnezeu, în neprihănirea. Dar majoritatea locuitorilor pământului erau dedați la nelegiuire și răutatea lor se ridica până la Dumnezeu…

Dumnezeu a dat directive să fie construită o corabie, pentru aceia care doreau să se salveze de la nimicirea care urma. El era gata să vorbească hotărât împotriva răutății oamenilor, ajunsă la proporții înfricoșătoare şi să îmbrace El Însuși haina răzbunării, pentru a executa judecata împotriva călcătorilor Legii Lui. (Manuscris 72, 1902; publicat în Manuscript Releases, vol. 18, pag. 92–93)

Atunci când Noe a proclamat solia de avertizare, unii au ascultat și au lucrat cu el la construirea corăbiei, dar n-au rezistat mult. Influențele răului dominau. Ei s-au întors de la adevăr, pentru a deveni batjocoritori.

Așa va fi în ultimele zile ale istoriei acestui pământ. Cei care azi aud solia adevărului, dar nu cred vor cădea în infidelitate morală, la fel cum, în zilele lui Noe, cei care nu erau bine ancorați n-au reușit să rămână pe poziție până la sfârșitul probării lor. Atunci când Domnul va plăti fiecăruia potrivit faptelor lui, acești oameni vor înțelege că Dumnezeu este adevărul şi că solia Lui ar fi fost viață și salvare pentru ei, dacă ar fi acceptat evidența prezentată şi practicată în timpul lor. Ei vor vedea atunci că ar fi putut fi mântuiți dacă n-ar fi respins singura posibilitate de salvare existentă.

Încercările poporului lui Dumnezeu pot fi de durată şi aspre, dar Domnul nu-i uită niciodată. Cei care cred adevărul şi ascultă de porunci vor găsi adăpost în Isus. Ei vor beneficia de protecția eficientă a grijii Lui veşnic iubitoare, atâta vreme cât iau poziție de partea lui Dumnezeu şi a Legii Sale, care a guvernat dintotdeauna şi va guverna veşnic Împărăția Lui. (Manuscris 42, 1900)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Redirecționează 3,5%