„Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.”

Geneza 7:5

Și Dumnezeu i-a spus lui Noe că trebuie să intre în corabie: el, nevasta lui, fiii lui și soțiile lor. Vedeți câți puțini au fost cei care au crezut solia Cerului, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a fi scăpați de apele potopului! Urmările călcării Legii lui Dumnezeu erau evidente în oamenii și pe pământ. Violența și corupția predominau peste tot.

Dar a venit vremea când locuitorii din vremea lui Noe au văzut ceva unic. Cei care au râs și și-au bătut joc de Noe puteau vedea acum că se petrecea ceva minunat. Din pădure și din toate colțurile pământului, două câte două, animalele își făceau drum spre arcă. Ele au ascultat de porunca lui Dumnezeu, în vreme ce oamenii nu. Apoi s-a văzut cum, ca un nor negru pe cer, păsările din aer au zburat și ele spre arcă. Acest lucru i-a impresionat pe oameni, dar, petrecând timpul împreună, în necredința și stricăciunea lor, au alungat acest fapt din minte.

Apoi i s-a dat poruncă lui Noe şi familiei lui să intre în corabie. Timpul de probă pentru lumea contemporană cu Noe era încheiat. Noe a intrat în corabie şi s-a văzut o lumină strălucitoare – un înger din cer a venit şi a închis masiva uşă. Astfel a fost, în vremea lui Noe, o uşă închisă. Noe şi familia lui erau închişi în corabie, iar lumea rea era închisă afară din corabie. Mila lui Dumnezeu era retrasă de la acea generație stricată.

Dar să ne gândim la condiția familiei din arcă, închisă acolo vreme de șapte zile. A fost un test groaznic pentru Noe și familia lui, închiși în corabie fără să plouă vreun pic. Ironiile, batjocura și jubilarea opozanților păreau justificate. Dar imediat ce s-a sfârșit ziua a șaptea, au început să apară nori grei și întunecați, așa cum nu se mai văzuseră până atunci. Norii sporeau în întunecime și a început să cadă ploaie din ei.

Până atunci nu mai fusese văzută ploaie, ci pământul era udat de rouă și burniță. Și acesta a fost un motiv de jubilare pentru oamenii răi. Dar ploaia a continuat să cadă și atunci ei au început să gândească mai serios. Numai că, pentru a-și alunga aceste gânduri, au pătruns mai adânc în nelegiuire și au început să caute semne că norii se vor risipi, dar nu era niciun semn. Ploaia creștea, până ce a început să fie torențială. (Manuscris 86, 1886)