„Domnul a zis lui Noe: ‘Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea, în neamul acesta de oameni’.”
Geneza 7:1
Noe a primit porunca să facă o corabie, pentru salvarea lui și a casei lui. Despre el, avem mărturia că a fost considerat fără păcat în generația lui. De asemenea, este spus că „Noe a umblat cu Dumnezeu”. El nu s-a poticnit întrebându-se: „Ce vor spune locuitorii acestei lumi despre mine dacă încep să fac o corabie pe uscat?” El a crezut exact ceea ce i-a spus Domnul și a început să lucreze după lumina și planul pe care i le dăduse El. Noe a trebuit să angajeze mulți tâmplari care să-l ajute la lucru și mulți dintre aceștia erau credincioși la acea vreme. Dar cea mai mare parte a oamenilor din vremea lui Noe erau necredincioși și se distrau mult pe seama lui, râzând de ideea construirii unei ambarcațiuni pe uscat.
Fața pământului nu era foarte mult diferită de cum a creat-o Dumnezeu, deși unele schimbări avuseseră loc. Ei se uitau la copacii falnici și la minunatele lucruri pe care le făcuse Dumnezeu în natură și ziceau: „Este imposibil ca Dumnezeu să distrugă aceste lucruri.” Ceea ce vedeau cu ochii lor și simțeau avea o impresie mai puternică asupra locuitorilor pământului din vremea lui Noe decât solia cerului; dar Noe, întregul încredințat, stătea ca un martor pentru generația lui.
Abel, Enoh și Noe au fost bărbați reprezentativi, în acel veac, pentru bătrâna lume. Fiecare din ei a avut testul lui, în ceea ce privește Legea lui Dumnezeu. Aveau de ascultat de Dumnezeu, aveau ei să facă exact ceea ce le spusese Dumnezeu să facă sau să umble, suferind consecințele? Dacă Noe ar fi fost asemenea multora din vremea noastră, ar fi zis: „Cred numai, cred! Nu-i trebuie nimic altceva decât să crezi!” Apoi ar fi condamnat lumea. Dar Noe avea adevărata credință, credința care lucrează. El a mărturisit, prin credință și faptele lui, locuitorilor lumii contemporane cu el că avea credință în Dumnezeu. Dacă ar fi dat înapoi, spunând: „Nu pot face această corabie. De ce să fiu considerat nebun că fac o barcă pe uscat?”, n-ar mai fi putut avea o influență spre bine asupra oamenilor. Dar el a crezut exact spusele lui Dumnezeu și s-a apucat de treabă.
Oamenii l-au considerat nebun, au râs de el şi l-au ironizat, dar Noe a continuat să lucreze, potrivit instrucțiunilor lui Dumnezeu. Când ultima solie a lui Noe era dată acelui veac degenerat, contemporanii l-au lăsat vorbind şi au râs din nou de el. Ei auziseră rugăciunile lui Noe înălțate zi de zi pentru ci şi, cu inima strânsă, el le-a prezentat chiar ultima solie. (Manuscris 86, 1886)
