„S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsemani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: ‘Şedeți aici până Mă voi ruga’.”

Marcu 14:32

Lăsându-i pe ucenici, cu îndemnul să se roage pentru ei şi pentru El, Hristos a ales pe trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – şi a mers ceva mai departe, în liniştea unei grădini. Aceşti trei ucenici Îi văzuseră schimbarea la față, îi văzuseră pe vizitatorii din cer – Moise şi Ilie – stând de vorbă cu Isus şi Domnul dorea prezența lor şi cu această ocazie. El ,,a început să Se mâhnească foarte tare” şi le-a zis: ,,Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici şi vegheați”

Hristos Şi-a exprimat dorința de împreună simțire cu El din partea oamenilor şi apoi, îndepărtându-Se de ei cam la o aruncătură de piatră, a căzut cu fața la pământ şi S-a rugat: ,,Tată… depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”.

Agonia supraomenească în care Se luptase L-a determinat să meargă la ucenici, cu dorința după compasiune umană. Dar a rămas dezamăgit: ei nu-L sprijiniseră aşa cum Se aştepta de la ei…

Imaginați-vă că auziți acea rugăciune agonizantă a lui Hristos, din Grădina Ghetsemani. În vreme ce ucenicii dormeau sub ramuri de măslin, Fiul omului – om al durerii şi obişnuit cu suferința – era prosternat pe pământul ieşeau prin rece. În vreme ce sufletul Lui agoniza, picături mari de sânge li pori şi udau iarba din Ghetsemani…

Aici, paharul cel tainic a tremurat în mâna Lui. Aici, destinul unei lumi pierdute stătea în cumpănă. Avea El să-Şi şteargă picăturile de sânge de pe frunte şi să smulgă din inima Lui vina unei lumi ce pierea, care-L punea pe El, complet nevinovat, sub pedeapsa unei legi drepte, în mod absolut nemeritat? Avea El să refuze să devină Înlocuitorul şi garanția păcătoşilor? Să refuze să le acorde o nouă şansă?

Despărțirea de Tatăl, pedeapsa pentru neascultare și păcat trebuia să cadă asupra Lui, pentru a înălța Legea lui Dumnezeu și a-i dovedi caracterul neschimbător. Și aceasta avea să pună capăt pentru totdeauna disputei dintre Prințul lui Dumnezeu şi Satana, în ceea ce priveşte caracterul neschimbător al Legii.

Maiestatea cerului era ca lovit de agonie. Nici o ființă umană nu putea îndura o asemenea suferință; dar Hristos ştia bătălia care urma. El le spusese ucenicilor Lui: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!” „Dar acesta este ceasul… şi puterea întunericului.” (Manuscris 42, 1897)