Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Lucrăm cu Dumnezeu

„Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. ”

1 Corinteni 3:9 VBT

„El te va folosi pe tine și mă va folosi pe mine ca și pe oricare ființă omenească ce intră în slujba Sa, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Fiecare trebuie să stea în turnul său de veghe, ascultând cu luare aminte ce are Duhul să-i spună, aducându-și aminte că fiecare cuvânt al său face o impresie nu numai asupra propriului său caracter, dar și asupra caracterului celor cu care este în legătură. (…) 

În fiecare zi Dumnezeu lucrează la clădirea Lui, făcând un efort după altul, pentru a duce construcția la desăvârșire, așa ca ea să devină un templu sfânt pentru El. Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Fiecare lucrător trebuie să devină exact ceea ce Dumnezeu intenționează ca el să fie, construindu-și viața din fapte curate și nobile, pentru ca la sfârșit caracterul lui să poată fi o construcție simetrică, un templu frumos, onorat de Dumnezeu și de oameni. Nu trebuie să fie niciun defect la clădire, pentru că este a Domnului. Fiecare piatră trebuie să fie așezată perfect, ca să suporte presiunea ce va veni asupra ei. O singură piatră greșit așezată va influența întreaga clădire. Ție, și oricărui alt lucrător, Dumnezeu vă dă avertizarea: «Luați seama cum clădiți, pentru ca zidirea să poată rezista la încercarea furtunii și a uraganului, fiind așezată pe Stânca veșnică. Așezați piatra pe temelia sigură, ca să fiți pregătiți pentru ziua încercării și examenului, când toți vor fi văzuți exact așa cum sunt.»” (Mărturii, vol. 8, p. 172-173). 

„Fiecărui om i s-a încredințat «datoria lui» (Marcu 13:34), lucrarea pentru care îl fac capabil calitățile lui, lucrarea care va avea ca rezultat cel mai mare bine al lui și al semenilor săi și va aduce cea mai mare onoare lui Dumnezeu. 

Astfel, afacerea sau chemarea noastră este o parte a marelui plan al lui Dumnezeu și, atâta vreme cât se desfășoară după voia Sa, El Însuși răspunde de rezultate.” (Educație, p. 138). 

Apel: Dumnezeu te invită să fii colaboratorul Său în marea lucrare a formării unui caracter după voia Sa. Fiecare gând, cuvânt și faptă a ta contribuie la această construcție. Ești responsabil nu doar pentru propria ta dezvoltare spirituală, ci și pentru influența pe care o ai asupra celorlalți. Asigură-te că fiecare „piatră” pe care o adaugi în construcția vieții tale este așezată pe temelia sigură a credinței și ascultării de Dumnezeu. 

Meditează: Care crezi că este „datoria ta”? Cum te implici în lucrarea pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o și ce fel de influență ai asupra celor din jurul tău prin cuvintele și acțiunile tale?  

Aplică: De astăzi înainte alege să nu te mai împotrivești, să te superi sau să reacționezi în mod negativ atunci când primești din partea lui Dumnezeu, pe diferite căi, mustrări sau avertizări. Ține cont că prin acestea El dorește ca tu să îți formezi un caracter frumos, demn de a purta numele de copil al Celui Prea Înalt. Biblia spune: „Dă învățătură unui om înțelept și el va fi tot mai înțelept; învață un om drept și el va crește în învățătură.” (Proverbe 9:9 BTF). Fiecare alegere pe care o faci contribuie la construcția caracterului tău. Amintește-ți că influența ta poate modela și viețile altora. Construiește cu grijă și cu credincioșie, astfel încât ceea ce clădești să fie o mărturie a prezenței lui Dumnezeu în viața ta. 

ASCULTĂ devoționalul din ziua precedentă:

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!