„… dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.”

Isaia 27:5

Imaginați-vă, dacă puteți, că vă aflați în locul lui Hristos, în pustie. Nu se aude nici un glas omenesc, dar sunteți înconjurat de demoni cu pretenții amăgitoare că sunt îngeri din cer, prezentându-vă cât se poate de seducător insinuările lui Satana împotriva lui Dumnezeu, aşa cum au fost insinuate primilor noştri părinți. Rafinamentul lui este cel mai înşelător şi înalt, în vederea subminării încrederii în Dumnezeu şi a distrugerii credinței. El vă ține mintea într-o continuă tensiune, pentru a obține o cheie pe care să o poată folosi în avantajul lui pentru a vă ademeni de partea lui, parcă citindu-vă gândurile neexprimate, exact cum a făcut cu Eva.

El n-a putut obține de la Hristos un cuvânt de care să profite. ,,Este scris” a fost răspunsul lui Isus la toate ispitele lui Satana. Numai citate din Cuvântul Lui, cu care i-a inspirat pe sfinții din vechime să scrie, au ieşit de pe buzele Lui… Aflat, aparent, sub puterea lui Satana şi a îngerilor lui, în marea scenă a conflictului din pustie, putea Isus, în natura Lui omenească, să cedeze acestor ispite? …

Ca Dumnezeu, El nu putea fi ispitit, dar ca om putea fi ispitit, şi încă ispitit cu forță, şi putea ceda ispitelor. Natura Lui umană trebuia să treacă prin acelaşi test prin care au trecut Adam și Eva. Natura lui umană era o natură creată; ea nu poseda nici măcar puteri îngereşti. Era o natură identică cu a noastră. Hristos trecea pe unde căzuse Adam. El Se afla acum în punctul în care, dacă trecea testul spre binele rasei căzute, avea să reabiliteze situația după eşecul respingător al lui Adam şi căderea rasei noastre umane.

El avea o minte şi un trup omenesc, era os din oasele noastre şi carne din carnea noastră… A fost supus dezamăgirii şi încercării în propriul cămin, printre frații Lui. El nu era înconjurat, aşa cum era în curțile cereşti, de caractere curate şi iubitoare şi era confruntat cu dificultăți. În lumea noastră a venit pentru a păstra un caracter pur, fără păcat, combătând minciuna lui Satana că nu este posibil pentru ființele omeneşti să păzească Legea lui Dumnezeu…

Fiind părtaşi de natură divină, noi putem rămâne puri, sfinți şi nepătați. Dumnezeirea n-a fost schimbată în umanitate, iar omenirea n-a fost zeificată prin împletirea celor două naturi. Hristos n-a avut aceeaşi necredincioșie plină de păcat, coruptă și decăzută, pe care o avem noi, pentru că astfel n-ar fi putut fi o jertfă fără cusur. (Manuscris 94, 1893; publicat în Manuscript Releases, vol. 6, pag. 110-112)