„Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Și poporul s-a temut de Domnul și a crezut în Domnul şi în robul Său, Moise.”

Exodul 14:31

„În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morți, pe țărmul mării”… Glasurile evreilor răsunau deasupra apelor Mării Roșii, în triumf şi slavă.

Dar, la scurtă vreme, credința lor a fost din nou testată. Domnul voia să știe cât de mult putea să Se bazeze pe poporul Său, ca fiind drept şi loial. Israeliții au mers trei zile prin pustie, fără a găsi apă. „Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară”… „Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: ’Ce avem să bem?’ ” În loc să aibă încredere şi să se teamă de Domnul, crezând în El şi când împrejurările erau aparent descurajante, ei l-au luat la întrebări pe conducătorul lor.

Așa face şi poporul din această generație. Planul de ispitire al lui Satana este același întotdeauna. Când totul le merge bine, oamenii cred că aceasta se datorează credinței lor. Dar când apare suferința, necazul sau dezamăgirea, ei își pierd firea. Credința care depinde de circumstanțe sau împrejurări, care trăiește doar când totul merge bine, nu este o credință adevărată.

În acest impas, Moise a strigat la Domnul. Același lucru trebuia să facă şi copiii lui Israel, recent izbăviți de egipteni. Domnul a auzit apelul servului său, cel împotriva căruia poporul strigase atâtea lucruri aspre. El i-a arătat un lemn lui Moise, „pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce”. Nu vreo calitate a acelui lemn a făcut ca apa amară să fie dulce, ci puterea Celui ce Se afla în stâlpul de nor, a Celui care poate face orice…

Atunci când încercarea ne pune la probă, când prosperitatea şi confortul nu ne sporesc, ci ne scad, când suntem nevoiți să sacrificăm de la noi, cum întâmpinăm insinuările lui Satana că avem o viață grea, că totul se duce de râpă, că în față ne stă o mare nenorocire?… Ar trebui să așezăm laolaltă fragmentele de binecuvântări cerești, spunând: „Doamne, am încredere în Tine, în servii Tăi și în lucrarea Ta!” (Scrisoarea 49a, 1896)