„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit, El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat, în zilele din vechime. Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt.”

Isaia 63:9,10

De când a apărut păcatul, Hristos a fost cu poporul Său pentru a disputa autoritatea lui Satana, pentru că a văzut că lupta trebuia dusă aici, pe pământ. Satana s-a împotrivit Fiului lui Dumnezeu în orice efort de a-Şi răscumpăra poporul. Aflat în stâlpul de nor ziua şi în stâlpul de foc noaptea, Hristos îi sfătuia şi călăuzea pe copiii lui Israel, în călătoria lor din Egipt spre Canaan. Dar cât de puțin dispuși erau ei să fie conduși şi controlați de Îngerul Domnului! Cât de nerăbdători erau să-şi revendice propria cale, să se îndreptățească în simțăminte rebele şi să urmeze ideilor şi planurilor lor!

Puternicul Sfătuitor din stâlpul de nor şi foc era Cel care supraveghea tabăra poporului Său. El era Cel care le corecta căile şi-i încuraja să aibă încredere în viul Dumnezeu că îi conduce în siguranță în țara făgăduită. Ei se aflau permanent sub privirea care nu doarme niciodată şi totuși cârteau împotriva lui Moise, omul stabilit de Dumnezeu a fi conducătorul lor vizibil şi căruia Isus îi vorbise față către față, așa cum un om vorbește cu un prieten. Neținând cont că Domnul lucra prin servul Său, Moise, când vrăjmașul i-a provocat la rău, la invidie şi vânătoare de greșeli, ei n-au rezistat ispitelor şi n-au stat fermi la principiu.

Eșecul lor este explicat de Scriptură și lăsat ca o avertizare pentru noi, cei peste care va veni sfârșitul lumii, pentru ca să nu cădem şi noi în același fel de necredință… Copiii lui Israel au căzut sub puterea vrăjmașului, nutrind necredință în inima lor rea, depărtându-se de viul Dumnezeu şi, astfel aflați pe terenul celui rău, acesta a profitat, făcându-i aliații lui. Păcatul necredinței, prin care şi-au pierdut încrederea în Fiul lui Dumnezeu, i-a condus pe israeliți la rătăcire. Chiar atunci când ar fi trebuit să aducă slavă şi laude Numelui Domnului, vorbind despre bunătatea şi puterea Lui, ei se dovedeau necredincioși și plini de cârtire. Înșelătorul căuta prin orice mijloace posibile să semene discordie printre ei, să le pună în inimi invidie şi ură împotriva lui Moise şi să stârnească rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Ascultând de glasul marelui înșelător, poporul a fost condus la necaz, încercare şi nimicire. (Manuscris 65, 1895; publicat în Signs of the Times, 25 aprilie 1895)