„…dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării.”

Exodul 14:27

Pe tot cuprinsul lumii create de Dumnezeu, nu există împărăție independentă de El. Atunci când cei din comunitățile pământului înțeleg legile care trebuie să-i guverneze pe supușii Conducătorului universului, dar încă refuză ascultarea, se aşază singuri sub condamnarea legilor lui Dumnezeu, pe care Legiuitorul nostru Suprem le-a stabilit de la întemeierea lumii…

Datorită încăpățânării lui Faraon, s-a hotărât ca glasul lui Dumnezeu, prin cuvintele poruncii, să ceară ca israeliții să fie eliberați din sclavia egipteană. Faraon a refuzat lucrul acesta şi Dumnezeu i-a pedepsit împărăția, pentru că un conducător omenesc nu lăsa poporul lui Dumnezeu să devină o împărăție bazată pe o conducere divină. Refuzul lui Faraon a adus multe plăgi asupra Egiptului, până ce îndărătnicul monarh a fost obligat să cedeze planului lui Dumnezeu. Apoi, el şi-a împietrit din nou inima în răzvrătire față de Dumnezeu şi şi-a trimis uriașa armată pentru a-i aduce înapoi pe israeliți, ca să continue a-i sluji împărăția.

Dumnezeu a lucrat în chip minunat pentru salvarea poporului Său, croind o cale de scăpare în mijlocul Mării Roșii. Apele au fost ridicate ca un perete solid şi a apărut un drum de trecere pentru oștirile lui Israel, sub conducerea lui Moise.

În urmărirea Israelului, nenumăratele armate ale Egiptului s-au aventurat în trecerea mării prin același drum. În fața acestora se afla un nor întunecos, dar ei insistau. Când întreaga armată – „carele, călăreții şi toată oastea lui Faraon” – se afla în mare, Domnul i-a spus lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare!” Israel trecuse pe uscat, dar auzea strigătele armatei urmăritoare. Când Moise şi-a întins toiagul spre mare, apele adunate, care stăteau ca un zid uriaș, s-au rostogolit pe făgașul lor natural. Din toți egiptenii aflați în acea uriașă armată, n-a scăpat nici unul. Toți au pierit, în ambiția lor de a avea propria cale şi de a refuza calea lui Dumnezeu. Această ocazie a fost sfârșitul probării lor.

Așa va fi cu orice categorie de oameni care refuză lumina dată de Dumnezeu, persistând într-un mers care neagă Legea Celui care este Legiuitor Suprem, peste toți împărații şi peste toate puterile care se opun legilor Conducătorului universului, prin împotrivire față de voința exprimată a marelui EU SUNT. (Manuscris 35, 1906; publicat în Manuscript Releases, vol. 21, pag. 64-65)