„…nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: ‘Culcă-te cu mine!’ El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: ‘…Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?’ ”
Geneza 39:7-9
Iosif a fost, în providența lui Dumnezeu, despărțit de căminul fericit şi de învățăturile și exemplul tatălui lui iubitor de Dumnezeu şi adus într-o familie de păgâni. Aici, virtutea lui a fost aprig încercată. Întotdeauna apare o perioadă critică în viața unui tânăr, atunci când este despărțit de influențele şi sfaturile bune din cămin, intrând în noi împrejurări și trecând prin teste…
Dumnezeu era cu Iosif în noul lui cămin. Iosif a stat la datorie, suferind răul, dar nefăcându-l. De aceea, el se bucura de dragostea şi protecția lui Dumnezeu, pentru că ținea la principiile religiei lui în orice întreprindea. Ce diferență între Iosif şi acei tineri care, în mod evident, forțează pătrunderea pe terenul inamicului, expunându-se singuri la durele atacuri ale lui Satana! Iosif a suferit pentru dreptate, în vreme ce încercările altora sunt produse de ei înșiși. El nu şi-a ascuns religia pentru a evita persecuția.
Domnul a făcut ca Iosif să prospere, dar, în toiul prosperității lui, a venit peste el cea mai neagră ispită. Soția stăpânului lui era o femeie ușoară, care l-a îmbiat pe tânăr spre pierzare. Avea Iosif să-şi supună aurul moral al caracterului la seducția unei femei corupte? Avea el să-şi amintească de ochiul lui Dumnezeu care era asupra lui?
Puține ispite sunt mai periculoase şi fatale pentru un tânăr ca cea senzuală; şi nici una dintre ele nu se va dovedi, dacă i se cedează, atât de hotărât ruinătoare pentru suflet şi trup, pentru prezent şi pentru veșnicie. Întregul viitor depinde de decizia unui moment. Iosif își îndreaptă liniștit ochii spre cer pentru ajutor, lasă haina de casă în mâna ispititoarei şi, cu privirea luminată de hotărârea de a pune pe loc capăt pasiunii nesfinte, exclamă: ,„Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”…
Adevărata religie se extinde asupra tuturor gândurilor, pătrunzându-ne toate sentimentele secrete, toate motivele şi intențiile şi întreaga structură a vieții. „Domnul vede” trebuie să fie cuvântul de veghe al vieții…
Dar Iosif era creştin. El s-a implicat în necazurile colegilor lui de temniță. El era mulțumit, pentru că era un creştin nobil. Dumnezeu îl pregătea sub această disciplină pentru o situație de mare responsabilitate, onoare şi utilitate, iar el a fost dispus să înveţe lecțiile pe care i le preda Domnul. (Scrisoarea 58, 1880; publicat în Manuscript Releases, vol. 4, pag. 220-223)
