„Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pе Cel ce este nevăzut.”

Evrei 11:27

Moise era un copil al lui Dumnezeu, ales pentru o lucrare specială. Fiind adoptat de fiica lui Faraon, el a fost din plin onorat la curtea împăratului. Pentru că era ca şi nepotul faraonului, toți doreau să-l elogieze, văzând în el succesorul la tron. Moise era un bărbat inteligent şi Dumnezeu, în providența Lui, l-a dus acolo unde putea dobândi știință şi pregătire pentru o lucrare extraordinară. El a fost atent pregătit pentru a fi comandant militar, iar când s-a înfruntat cu dușmanul, a ieșit biruitor şi la întoarcerea de la luptă întreaga armată îi cânta laude.

Cu toate acestea, Moise avea permanent în minte gândul că, prin mâna lui, Dumnezeu urma să-i elibereze pe copiii lui Israel. Dar, printre egipteni, la curtea faraonului, el şi-a însușit unele deprinderi care-l descalificau pentru deosebita lucrare pe care trebuia să o facă. Această slăbiciune a lui a fost manifestată atunci când şi-a vizitat frații şi ,,a văzut pe un egiptean, care bătea pe un evreu”. Moise a luat problema pe cont propriu şi ,,a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip”…

Pentru ca Moise să poată fí bun pentru lucrarea hărăzită, Dumnezeul cerului l-a îndepărtat de mediul lui inițial, urmând să înceapă cu el o altă școală – școala Providenței. Ce schimbare s-a petrecut aici în viața şi slujirea lui Moise!

Privind omenește această experiență, s-ar putea spune că a fost un extraordinar eşec pentru Moise. În loc să-l lase pe acest comandant învățat, ce părea deplin pregătit să facă lucrarea pentru care fusese ales, să meargă înainte și să împlinească ce fusese prezis că va face, Domnul îl trimite în munți pentru a-l pregăti să fie comandant al Israelului!…

Dumnezeu a hotărât ca Moise să stea singur, sprijinindu-se pe puternicul braț divin, şi să învețe să se roage și să creadă… Orice om trebuie să aibă o experiență individuală. Întotdeauna trebuie să învățăm lecțiile pe care Providența vrea să ni le predea. Dacă așteptăm ca alții să ne sprijine, dacă depindem de ajutorul mărginit al oamenilor, înseamnă că nu ne cunoaștem cu adevărat propria putere, pentru că nu stăm neclintiți, făcând din Dumnezeu ajutorul nostru. Atunci când rămânem singuri, rădăcinile credinței noastre se ancorează de singurul suport sigur Nemărginitul Dumnezeu. (Manuscris 36, 1885)