„Iar Pruncul creștea și Se întărea; era plin de înțelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El.”

Luca 2:40

Nu putem  înțelege cum a devenit Hristos un prunc neajutorat… Fața Lui ar fi putut străluci de lumină şi trupul I-ar fi putut fi înalt şi atrăgător. El ar fi putut veni în aşa fel, încât să-i încânte pe cei care-L priveau; dar nu acesta era felul în care plănuise Dumnezeu ca Hristos să vină printre oameni. El trebuia să fie asemenea celor сe aparțineau familiei umane şi națiunii iudaice. Trăsăturile Lui trebuia să fie ca acelea ale celorlalte ființe omeneşti şi nu trebuia să aibă acea frumusețe personală care să-i facă pe oameni să-l considere deosebit. Trebuia să vină ca unul din familia omenească şi să stea ca om între cer şi pământ. El a venit să stea în locul nostru, să pledeze pentru noi şi să plătească datoria pe care trebuia să o plătească păcătoşii. El avea să trăiască o viață curată pe pământ şi să demonstreze că Satana nu a avut dreptate când a spus că familia omenească îi aparține pentru totdeauna şi că Dumnezeu nu-i poate lua din mâini rasa umană.

Pe Hristos, oamenii L-au văzut prima dată ca prunc. Părinţii Lui erau foarte săraci şi El n-a avut pe acest pământ nimic altceva decât ce au cei săraci. Isus a trecut prin toate încercările prin care trec oamenii săraci şi de jos, din copilărie până la adolescență şi de la tinerețe până la maturitate…

Cu cât ne gândim mai mult la modul în care Hristos a devenit prunc aici, pe pământ, cu atât mai minunat ne apare acest fapt. Cum se face că pruncul neajutorat din ieslea din Betleem este în acelaşi timp divinul Fiu al lui Dumnezeu? Deşi nu putem înțelege, putem crede că Acela care a făcut lumile a devenit, pentru binele nostru, un prunc neajutorat. Deşi mai presus de oricare dintre îngeri, deşi la fel de mare ca Tatăl de pe tronul din cer, El a devenit una cu noi. În El, Dumnezeu şi omenirea au devenit una şi acesta este faptul în care găsim nădejde pentru rasa noastră căzută…

Din cei mai timpurii ani, Hristos a dus o viață de trudă. În tinerețe, El a lucrat cu tatăl Lui în meseria de tâmplar, arătând astfel că în muncă nu este nimic ruşinos… Cei leneşi nu urmează exemplul pe care 1-a dat Hristos prin faptul că, din copilărie, a fost un model de ascultare și hărnicie. El a fost o plăcută rază de soare în cercul căminului. Cu credincioşie şi de bunăvoie, Isus İşi făcea datoria, îndeplinind modestele treburi la care era chemat în umila Lui viață. Hristos a devenit una cu noi, pentru a putea să ne transforme. (Youth Instructor, 28 noiembrie 1895)