„După aceea, i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie, în timpul nopții. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor.” 

Daniel 2:19

Daniel L-a căutat pe Domnul atunci când s-a dat decretul pentru uciderea înțelepților împărăției Babilonului pentru că nu puteau relata, nici interpreta un vis pe care-l avusese împăratul. El I-a cerut lui Dumnezeu nu numai tălmăcirea visului, ci și descrierea lui…

Magicienii curții tremurau de frică. Ei au spus că cererea împăratului era nerezonabilă, fiind o încercare dincolo de ceea ce-i mai fusese cerut vreunuia dintre ei până atunci. Împăratul s-a înfuriat, acționând ca toți cei care au putere multă şi pasiuni necontrolabile. El a hotărât ca toți înțelepții să fie dați la moarte, şi cum Daniel şi prietenii lui se numărau printre ei, îi aştepta aceeaşi soartă…

Daniel a venit înaintea împăratului, pledând pentru timp de adus problema înaintea curții supreme a universului, la a cărei decizie nu exista posibilitate de recurs. Când cererea lui a fost satisfăcută, Daniel a expus întreaga situație tovarăşilor lui, care erau uniți cu el în închinare la adevăratul Dumnezeu. Problema a fost atent considerată şi, plecați pe genunchi, tinerii s-au rugat ca Dumnezeu să le dea singura putere şi înțelepciune care le-ar fi putut fi de folos în marele impas… Cu umilinţă în inimă, ei au supus cazul lor marelui Judecător al pământului. Era tot ce puteau face…

Daniel s-a rugat: „Pe Tine, Dumnezeul părinților mei, Te slăvesc şi Te laud, că mi-ai dat înțelepciune şi putere şi mi-ai făcut cunoscut ce Ți-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”… Daniel a fost plin de Duhul lui Isus Hristos şi a pledat pentru ca înțelepții Babilonului să nu fie nimiciți. Urmaşii lui Hristos nu posedă atributele lui Satana, care are plăcere să chinuiască creaturile lui Dumnezeu. Ei au spiritul Stăpânului, care spune: ,,Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut”…

„Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a vorbit aşa: ‘Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!”… Iar Daniel, în toată umilința minții, recunoaşte că înțelepciunea nu este a lui, ci a Dumnezeului din cer, și că viziunea i-a fost descoperită pentru salvarea slujitorilor lui Dumnezeu şi că astfel împăratul va putea cunoaşte ce dorea să ştie. (Scrisoarea 90, 1894)