„Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.”

Isaia 57:15

Rareori simt păcătoșii justețea mustrării… Cât de puțină simpatie au ei pentru cel împovărat de Dumnezeu cu greaua misiune a acestei solii! Ei se consideră martiri şi cred că merită compasiune pentru faptul că sunt dezaprobați şi sfătuiți împotriva ideilor şi sentimentelor lor. Este posibil să admită unele lucruri, dar, cu o insistență arțăgoasă, ei se agață puternic de ideile şi greşelile lor. Neascultarea însă ,,este tot atât de vinovată ca ghicirea și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli”… Cât de diferit a fost David! Deşi păcătuise, când Dumnezeu i-a trimis mustrări tăioase, întotdeauna s-a plecat sub pedeapsa Domnului. Dumnezeu îl iubea nu pentru că era un om perfect, ci pentru că nu se opunea cu încăpăţânare voinței Lui. Duhul lui nu se răzvrătea la mustrare…

David a greşit mult, dar la fel de mult s-a umilit şi căința lui era tot atât de adâncă pe cât îi era vina. N-a existat om mai umil ca David când şi-a simțit păcatul. El s-a dovedit un om puternic nu prin faptul de a fi rezistat întotdeauna ispitei, ci prin căința sufletului şi sincerele remuşcări manifestate. El nu şi-a pierdut niciodată încrederea în Dumnezeu, Cel care a pus hotărâta mustrare în gura profetului Său. David nu l-a urât pe profet. El era, de asemenea, iubit pentru că se bizuia pe mila unui Dumnezeu pe care-L iubea, Îl slujise şi onorase.

Cel căruia i se iartă mult iubeşte mult. David nu a primit sfatul prietenilor care păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. Aici cad mulți. Ei se trezesc în întunericul miezului nopții, pentru că aleg sfatul celor care nu umblă potrivit sfatului Domnului. Ei scuză păcatul păcătosului încă nepocăit şi trec cu vederea greşeli pe care Dumnezeu nu le-a iertat. David s-a încrezut în Dumnezeu mai mult decât în oameni, primind decizia lui Dumnezeu ca fiind dreaptă şi plină de milă. O, cât de mulți umblă orbi, conducându-i şi pe alții pe aceeaşi cale, pe care vor pieri şi unii, şi ceilalți pentru că nu dau atenție mustrărilor Duhului lui Dumnezeu!  (Manuscris 1a, 1890)