„Doamne, către Tine strig, Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul теи, са пи cumva, dacă Te vei îndepărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.”
Psalmii 28:1
David a fost un om reprezentativ pentru ființele umane. Istoria lui prezintă interes pentru orice suflet care se luptă pentru biruințe veşnice. În viața lui, s-au luptat pentru supremație două puteri. Necredința şi-a mânat la luptă forțele, încercând să eclipseze lumina се strălucea deasupra lui David, de la tronul lui Dumnezeu. Zi de zi, lupta continua în sufletul lui, Satana disputând fiecare pas înainte al forțelor dreptății. David ştia ce înseamnă să lupți împotriva forțelor întunericului. Câteodată, se părea că vrăjmaşul va câştiga bătălia. Dar, în final, credința a învins şi David s-a bucurat, în puterea salvatoare a lui Iehova.
Lupta prin care a trecut David trebuie să fie experimentată de orice urmaş al lui Hristos. Satana vine cu putere mare, ştiind că timpul lui este scurt. Lupta se dă în văzul deplin al universului ceresc şi îngeri stau gata să ridice, pentru luptătorii din greu ai lui Dumnezeu, o stavilă împotriva inamicului şi să aibă pe buzele lor imnuri de biruință şi bucurie. (Manuscris 38, 1905; publicat în Bible Commentary, pag. 1142-1143)
În fiecare caz de călcare a voinței lui Dumnezeu de către popoare sau indivizi, vine o zi a plății. Mulți dau la o parte înțelepciunea lui Dumnezeu, preferând înțelepciunea lumească şi adoptând sfaturi şi invenții omeneşti. David a avut Cuvântul lui Dumnezeu alături de el, pe tron. In aceste condiții, el era de neclintit. Dar, uitând învățăturile acestui Cuvânt, el a întinat una dintre cele mai bune reputații. Îndepărtându-se de oamenii inspirați şi de aceia care le prezintă Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-se ca El să reverse lumină peste ei, mulţi fac din minciună scăparea lor…
Trebuie să ne aducem religia la standardul biblic. Nu trebuie ajungem acolo unde să pretindem că suntem atât de înțelepți, încât putem primi sau respinge cuvintele lui Dumnezeu, după plac. Niciodată lumea nu trebuie lăsată să creadă că ea şi creştinul sunt la fel în judecată şi simțiri. Există o linie de demarcație între Dumnezeul cel veşnic şi biserica Lui, pe de o parte, şi lume, pe de altă parte. Între acestea două nu este nimic comun. Biserica alege calea Domnului, lumea alege căile lui Satana. Întotdeauna va fi de luptat pentru credință, o dată trecut de partea celor sfinți…
Oamenii lumeşti urăsc Biblia, pentru că nu-i lasă să păcătuiască în voie şi să-şi păstreze trăsăturile lor de caracter ereditare şi cultivate. Ei vor ca ideile lor să fie prețuite ca ideile Domnului. Ei se opun Cuvântului lui Dumnezeu din acelaşi motiv pentru care iudeii au strigat „Răstignește-L!”, pentru că El le-a condamnat păcatele şi le-a descoperit nelegiuirile. (Scrisoarea 16, 1888; publicat în Manuscript Releases, vol. 21, p. 169)
