„A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.”

Luca 22:44

Hristos n-a fost obligat să facă aceasta. El S-a oferit voluntar să-Şi dea viața pentru a salva omenirea. Condițiile guvernării lui Dumnezeu fuseseră greşit înțelese, datorită cuvintelor și faptelor amăgitoare ale lui Satana și Tatăl și Fiul vedeau şi simțeau că era nevoie de un mijlocitor…

Universul privise cu viu interes întreaga viață a lui Hristos – fiecare pas, de la iesle și până la prezenta scenă teribilă, de mare interes. Lumile necăzute urmăreau rezultatul acestei lupte, privindu-L pe Fiul lui Dumnezeu, Comandantul lor iubit, murind parcă, în agonia Lui supraomenească, pe câmpul de luptă, pentru a mântui o lume pierdută…

Satana angajase împotriva Lui toată forța ispitirilor sale. El prezenta înaintea lui Hristos faptul că păcatul lumii, atât de ofensator pentru Dumnezeu, era o povară prea mare și că El nu avea să mai fie niciodată privit ca unic Fiu al lui Dumnezeu, curat, şi sfânt, şi nepătat.

Hristos Se afla acum într-o postură diferită față de cele în care Se mai aflase până atunci. Până atunci, El fusese intermediar pentru alții, dar acum avea nevoie de un mijlocitor pentru Sine. Putea natura Sa umană să suporte tensiunea? Vor putea păcatele unei lumi apostaziate, de la neascultarea lui Adam şi până la încheierea timpului, să fie puse asupra Lui?…

În criza supremă, când inima şi sufletul lui Isus se frângeau sub povara păcatului, a fost trimis Gabriel, pentru a-L întări. Iar când îngerul îi susține trupul aproape leşinat, Hristos ia paharul amar şi consimte să-l bea. Prin fața Celui ce suferea, vine plânsul unei lumi ce piere şi, de pe buzele sângerânde, ies cuvintele: „Tată… facă-se nu voia Mea, ci a Ta”…

În cer era linişte; nici o harfă nu cânta. Oştirile cerului Îl vedeau pe Domnul lor înconjurat de legiuni ale forțelor satanice. Natura Lui umană era încovoiată de o misterioasă spaimă înfiorătoare… Întărit de îngerul trimis din cer, Isus Se ridică cu sudoare și sânge din agonie şi pentru a treia oară, Se întoarce la ucenicii Lui… Dar este dezamăgit. Îi găsește dormind, la ceasul celei mai amare agonii a Lui. Şi această privelişte sporeşte mâhnirea îngerilor… Profeția spusese însă că „Puternicul lui Iacov”… avea să calce singur în teasc… (Manuscris 42, 1897)