„Atunci, diavolul L-a lăsat. Și, deodată, au venit la Isus niște îngeri și au început să-L slujească.”
Matei 4:11
Dar dacă ar fi biruit Satana? Ce speranță am mai fi avut noi? Hristos a venit ca să descopere lumilor necăzute, îngerilor și oamenilor credincioși, că în Legea lui Dumnezeu nu există cerință pe care să n-o putem respecta. El a venit să-L reprezinte pe Dumnezeu în umanitate și a împlinit orice cerere pe care trebuie să o împlinim și noi. — Manuscris 155, 1902 (Sermons and Talks, vol. 2, pag. 219-220)
În lupta cu Satana, familia omenească are tot ajutorul pe care l-a avut și Hristos. Oamenii nu trebuie să fie învinși și pot fi mai mult decât biruitori, prin Cel care i-a iubit și Și-a dat viața pentru ei… În umanitatea Lui, Fiul lui Dumnezeu S-a luptat cu aceleași aprige și aparent copleșitoare ispite care ne asaltează pe noi — ispitele satisfacerii poftelor, ale aventurării cu infatuare acolo unde nu ne duce Domnul și ale închinării la dumnezeul acestei lumi, ale sacrificării unei străluciri veșnice pentru plăcerile seducătoare ale acestei vieți. Fiecare va fi ispitit, dar Cuvântul declară că nu vom fi ispitiți dincolo de capacitatea noastră de a suporta. Noi trebuie să ne opunem vicleanului dușman și să-l învingem.
Orice suflet are un cer de câștigat și un iad de evitat. Îngerii sunt toți gata să vină și să ajute sufletul încercat. El, Fiul Infinitului Dumnezeu, a suferit încercarea pentru binele nostru. Crucea de pe Calvar stă cu tărie în fața oricărui suflet. Când cazul fiecăruia este judecat și când oamenii sunt lăsați să sufere din cauză că L-au disprețuit pe Dumnezeu și au nesocotit, în neascultarea lor, onoarea Lui, nimeni nu va avea scuză… A fost lăsat la alegerea lor cine să le fie prinț, Hristos ori Satana. Tot ajutorul pe care L-a primit Hristos poate fi primit de oricine, în marea încercare. — Scrisoarea 116, 1899
