Dumnezeu n-a rânduit pe niciun om să fie călăuză pentru altul, nici conștiință în locul lui. De aceea, mâinile omenești să nu îndrăznească a opri pe cei care poartă povara lucrării și simt chemarea de a intra în via Domnului. Să fie lăsat Dumnezeu să lucreze cu aceia pe care i-a ales, prin Duhul Său cel Sfânt. Niciun om nu are dreptul să se așeze ca judecător peste fratele său. Nimeni să nu îndrăznească a trata cu asprime sau dispreț mărgăritarele prețioase, pentru care Hristos Și-a dat viața. Mărgăritarul – sufletul omenesc de mare preț – a fost găsit de Hristos. Fiecare om să ia seama cum tratează „comoara deosebită” a Domnului. Orice lipsă de amabilitate, orice durere sau neglijență adusă asupra acestor suflete este socotită ca fiind îndreptată împotriva lui Hristos Însuși. Ele nu trebuie tratate cu autoritate omenească sau cu un spirit de stăpânire. Se întocmesc legi și rânduieli în centrele de lucru, dar curând acestea vor fi spulberate. Oamenii nu au fost chemați să poruncească. Cei în poziții de răspundere nu sunt chemați să-și folosească puterea pentru a susține pe unii, în timp ce alții sunt respinși, trecuți cu vederea, părăsiți și lăsați să piară. Datoria conducătorilor este de a-și întinde mâna pentru a sprijini pe toți cei care au nevoie. Fiecare să-și urmeze lucrarea pe care i-o descoperă Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt. Sufletul este răspunzător doar înaintea lui Dumnezeu. Cine poate spune câte căi de lumină au fost închise prin rânduieli pe care Domnul nu le-a poruncit și nici nu le-a așezat? Domnul nu cere aprobarea celor în poziții înalte atunci când voiește să folosească un anumit lucrător în slujba adevărului. El alege pe cine voiește. Va trece pe lângă cei care n-au urmat sfatul Său – cei care se cred înțelepți și îndeajuns de puternici în propria lor judecată – și va lucra prin alții care sunt socotiți cu totul nevrednici de către cei ce se cred înțelepți. Mulți, având un oarecare dar, își închipuie că lucrarea lui Dumnezeu nu poate merge înainte fără ei. Să se ferească, ca nu cumva să treacă dincolo de măsura dată lor, și Domnul să-i lase în voia propriilor căi, ca să culeagă roadele propriei lucrări. Niciun om nu trebuie să-și folosească autoritatea omenească pentru a supune conștiința și sufletul altuia. Nu trebuie să născocească și să pună în practică metode și planuri prin care fiecare suflet să fie adus sub autoritatea lor.

            Cei care au ajuns să cunoască adevărul trebuie să fie mișcați de Duhul Sfânt, și nu să încerce să-L miște ei pe Duhul. Dacă legăturile sunt strânse tot mai tare, dacă rânduielile sunt împinse spre tot mai multă asprime, dacă oamenii continuă să lege conștiințele semenilor lor de porunci omenești, atunci mulți vor fi treziți de Duhul lui Dumnezeu să rupă orice lanț și să-și revendice libertatea în Hristos Isus. Dacă oamenii și-ar privi semenii ca pe unii iubiți de Hristos, dacă ar asculta porunca: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, s-ar vedea o dulce armonie între frați. Cât de bine ar fi dacă cei ce poartă numele de creștini ar și trăi ca niște creștini. Cât de bine ar fi dacă toți ar înceta să-și proslăvească propriul nume și propriile căi, hrănindu-și slava deșartă; dacă ar înceta să arate cu degetul, să bănuiască răul și să-și folosească influența spre a slăbi, a apăsa și a nimici. Dacă cineva nu se supune cerințelor omenești trasate de cei aflați în fruntea lucrării, este respins, fără ca ei să se îngrijească de urmările nedreptății lor. Pentru astfel de oameni, totul se rezumă la a stăpâni sau a dărâma. Dar Dumnezeu n-a așezat pe niciun om în această lucrare. Și nimeni nu va fi îndreptățit să îngrădească libertatea mea sau să calce în picioare libertatea desăvârșită a fraților mei, fără ca glasul meu să se ridice în apărare împotriva unei astfel de asupriri.

            Dumnezeu va lucra prin oameni smeriți, cu poziții umile în societate, care nu și-au împietrit inima față de razele strălucitoare ale luminii, ci le-au primit fără a le respinge sau neglija. Mulți dintre aceștia vor fi văzuți grăbindu-se dintr-un loc în altul, împinși de Duhul lui Dumnezeu să ducă lumina altora. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu, este ca un foc în oasele lor, aprinzând în ei o dorință arzătoare de a lumina pe cei ce stau în întuneric. Chiar și cei fără educație vestesc acum cuvântul Domnului. Copiii sunt mișcați de Duhul să iasă și să vestească solia din cer. Duhul este revărsat peste toți cei care urmează îndemnurile primite, iar, lepădând uneltele omului, rânduielile constrângătoare și metodele lui prudente, ei vor vesti adevărul cu puterea Duhului. Mulțimi vor primi credința și se vor alătura oștirii Domnului.

            Mulți dintre cei ce se pretind acum urmași ai Domnului nu se supun călăuzirii Duhului Său, ci încearcă să-L folosească pentru planurile lor, să-L supună căilor lor. Toți aceștia trebuie să renunțe la încrederea în sine și să se predea pe deplin Domnului, pentru ca El să lucreze în ei și prin ei după buna Sa plăcere.

            Cele șapte plăgi finale stau să se reverse peste cei neascultători. Mulți au trecut nepăsători pe lângă chemarea Evangheliei; au fost testați și încercați, dar în fața lor s-au ridicat piedici uriașe, ca munții, oprindu-le drumul înainte. Prin credință, perseverență și curaj, mulți vor birui aceste obstacole și vor păși în lumina glorioasă. Aproape fără să-și dea seama, bariere au fost așezate în calea cea strâmtă și îngustă; pietre de poticnire au fost puse în cale; toate acestea vor fi înlăturate. Măsurile de protecție pe care păstorii mincinoși le-au ridicat în jurul turmei lor vor fi nimicite; mii vor păși în lumină și vor lucra ca să o răspândească. Inteligențele cerești se vor uni cu slujitorii omenești. Astfel întărită, biserica se va ridica și va străluci, dând toate puterile ei sfințite luptei; astfel se va împlini planul lui Dumnezeu; mărgăritarele pierdute vor fi regăsite. Profeții au văzut din depărtare această lucrare măreață, au primit suflarea inspirației pentru vremea aceea și au descris în viziuni minunatele lucruri ce aveau să vină.

            Poporul nostru a primit o mare lumină, și totuși o mare parte din efortul slujitorilor este epuizat asupra bisericilor, învățând pe cei care ar trebui să fie învățători; luminând pe cei care ar trebui să fie „lumina lumii”; înviorând pe aceia din care ar trebui să curgă izvoare de apă vie; îmbogățind pe cei care ar putea fi adevărate comori de adevăr prețios; repetând chemarea Evangheliei către cei care ar trebui să fie răspândiți până la marginile pământului, ducând solia cerului către mulți care n-au avut privilegiile de care aceștia s-au bucurat; hrănind pe cei care ar trebui să fie la drumuri și la răspântii, vestind chemarea: „Veniți, căci toate sunt gata.” Veniți la ospățul Evangheliei; veniți la cina Mielului; „căci toate sunt gata.”

            Acum este timpul pentru o luptă sinceră cu Dumnezeu. Glasurile noastre ar trebui să se unească cu glasul Mântuitorului în acea rugăciune minunată: „Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.” Să se umple tot pământul de slava Lui. Mulți vor întreba: „Cine este destoinic pentru aceste lucruri?” Răspunderea apasă asupra fiecărui suflet. „Nu că suntem destoinici prin noi înșine să gândim ceva ca venind din noi; ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu.” Planul mântuirii nu trebuie desfășurat după legi și rânduieli rânduite de oameni. Nu trebuie stabilite rânduieli fixe; lucrarea noastră este o lucrare în desfășurare, și trebuie lăsat loc pentru ca metodele să fie îmbunătățite. Însă sub călăuzirea Duhului Sfânt, unitatea trebuie și va fi păstrată.

            Toate descoperirile din trecut aduc o răspundere mai mare asupra celor care lucrează în aceste zile din urmă. Trecutul, prezentul și viitorul sunt legate într-un lanț neîntrerupt. Suntem chemați să învățăm lecții din experiențele veacurilor trecute. Dacă sunt printre frați unii care gândesc că au alcătuit planuri prin care pot obține controlul asupra vreunei ramuri a lucrării lui Dumnezeu, să fie eliberați de o astfel de povară. Fiecare suflet este o parte din întregul plan, împlinind lucrarea care i-a fost încredințată în scenele prevăzute de Dumnezeu din vechime. În sfaturile divine, fiecăruia i-a fost rânduit un loc, și fiecăruia i s-a dat o lucrare. El trebuie să-și pună întreaga capacitate, influența și toată energia ființei în împlinirea cu credincioșie a responsabilității primite. Este datoria fiecărei inteligențe omenești să aducă la împlinire, zi de zi, rugăciunea și spiritul Domnului Hristos din capitolul șaptesprezece al lui Ioan, trăind o viață curată, practică și creștină. Trebuie să fim uniți prin legătura dragostei care vine de la Hristos. Aceasta este calea trasată de Cer. Umblând pe această cale, fără laudă de sine, fără înălțare de sine, vom împlini cerințele sfinte ale lui Dumnezeu asupra noastră. Dacă cineva este ispitit să se laude cu daruri sau pricepere, să-și aducă aminte că aceste daruri nu sunt ale sale, ci i-au fost încredințate pentru o vreme, și că, dacă nu sunt puse în slujba Domnului, vor fi luate. Nimeni să nu se laude cu cunoștința sau cu influența sa. Planul cel mare al mântuirii leagă pe fiecare om de tovarășul său de lucru. Lumina trecutului modelează lucrarea prezentului, iar lucrarea prezentului deschide calea pentru înaintarea lucrării în viitor. Toate aceste părți ale lucrării sunt unite între ele, nu doar pentru timpul de acum, ci și pentru veacurile nesfârșite care pătrund în eternitate.

            Să înceteze omul a-și mai pune încrederea în om. Deși trebuie respectat planul rânduit de Dumnezeu pentru unitatea lucrării, fiecare să-și amintească că Duhul Sfânt modelează și formează ființa omenească după chipul divin. Viața ascunsă cu Hristos în Dumnezeu este făcută cunoscută prin cei care se supun. Trăim acum în ultimele scene ale istoriei acestui pământ. Să tremure fiecare suflet sub greutatea răspunderii de a cunoaște adevărul. Sfârșiturile veacurilor au venit peste noi. O cercetare sinceră a acestor lucruri va duce pe toți la o predare deplină – a tot ce sunt și ce au – în mâinile Dumnezeului lor. Să nu se audă vreo laudă de sine, nici să se caute locurile cele mai înalte, ci fiecare să fie plin de râvnă spre a împlini cu credincioșie și cu privirea țintită doar spre slava lui Dumnezeu lucrarea sfântă în care este un privilegiu înalt să fim angajați. Privirea nu trebuie ațintită mereu spre om, nici spre planurile născocite de mintea omenească, ci trebuie căutată lumina cu privire la planurile hotărâte de Izvorul înțelepciunii veșnice. Atunci nu va fi primejdia ca lucrarea să fie atinsă de necurăția canalelor omenești. Privește către Dumnezeu; roagă-te lui Dumnezeu; veghează, așteaptă și roagă-te lui Dumnezeu; lucrează pentru Dumnezeu. Povara grea a vestirii unei lumi despre pieirea care vine este așezată asupra noastră. Din toate părțile – de departe și de aproape – vin chemări către noi pentru ajutor. Biserica, consacrată cu tot devotamentul pentru lucrare, este chemată să ducă solia lumii: „Veniți la ospățul Evangheliei; masa este pregătită; veniți.” Cei slabi nu trebuie acum să-și pună încrederea în oameni limitați, dacă vor să fie ca David, iar David ca îngerul Domnului. Dacă vreodată am stăruit înaintea lui Dumnezeu, luptând pentru binecuvântarea Sa, cum a făcut Iacov, atunci aceasta este clipa. Dumnezeu cheamă biserica Sa să se ridice și să se îmbrace cu haina neprihănirii lui Hristos. Cununi nepieritoare sunt de câștigat. Împărăția cerurilor este de dobândit. O lume pieritoare în păcat trebuie luminată. Mărgăritarul pierdut trebuie găsit. Oaia rătăcită trebuie adusă înapoi, în siguranță, la staul. Cine se va alătura acestei căutări? Cine va duce lumina celor care rătăcesc în întunericul rătăcirii?

Review and Herald 23 iulie 1895

Traducere: Igor Sârbu