Categories: Hristos biruitorul Tags:

Păcatul a impus o schimbare în planul lui Dumnezeu

„și dorințele tale se vor ține după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine. Omului i-a zis: «(…) blestemat este acum pământul, din pricina ta. (…) și să mănânci iarbă de pe câmp.»

Geneza 3:16-18

Evei i s-a comunicat că durerea și suferința aveau să-i fie partea de acum înainte. Domnul i-a spus: „dorințele tale se vor fine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (…) La creațiune, Dumnezeu a făcut-o pe Eva egală cu Adam. Dacă cei doi ar fi rămas ascultători de Dumnezeu, în armonie cu magnifica Lui lege a dragostei, ar fi fost în armonie și unul cu celălalt; dar păcatul a adus discordie, iar acum unirea lor poate fi menținută și armonia păstrată numai prin supunerea uneia sau a alteia dintre părți.

Eva a fost prima care a călcat porunca; ea a căzut în ispită în timp ce era departe de tovarășul ei, contrar directivei divine. Adam a păcătuit la cererea ei, prin urmare, ea era acum pusă sub dominația lui. Dacă aceste principii impuse de Legea lui Dumnezeu ar fi fost respectate de omul căzut, această sentință, deși rezultată de pe urma păcatului, s-ar fi dovedit o binecuvântare pentru ei. Dar abuzarea bărbatului de această supremație s-a dovedit prea adesea, pentru multe femei, foarte amară și le-a făcut viața un chin.

Eva fusese pe deplin fericită alături de soțul ei, în căminul din Eden. Dar, asemeni neliniștitelor Eve moderne, ea a fost încântată de speranța pătrunderii într-o sferă mai înaltă decât aceea pe care i-o hărăzise Dumnezeu. În încercarea de a se ridica deasupra poziției inițiale, ea a căzut mult sub aceasta. (…)

Lui Adam, Domnul i-a spus: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem: «Să nu mănânci deloc din el» (…) În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat.” Nu era planul lui Dumnezeu ca perechea fără păcat să cunoască o iotă din ce e rău. El le dăduse fără plată ceea ce era bun, ferindu-i de rău. Dar, contrar poruncii Sale, ei au mâncat din fructul pomului interzis, continuând și acum lucrul acesta și având cunoștința răului toată viața. Din acel moment, rasa umană avea să fie afectată de ispitirile lui Satana. În locul plăcutei munci destinate lor, neliniștea și truda erau acum partea oamenilor căzuți, supuși dezamăgirii, amărăciunii, trudei și, în final, morții. (Patriarhi și Profeți, pag. 44-46)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!