„Și pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.»”
Iuda 14
Enoh era un lucrător activ pentru Dumnezeu. El nu căuta înlesnire sau confort și nici nu petrecea timp în meditații ușoare sau în căutarea propriei fericiri și nu participa la festivitățile și distracțiile care captivau constant atenția iubitorilor de plăceri ai lumii antediluviene. În acea vreme, mintea multora era preocupată de plăcerile lumești, care îi ispiteau să apuce pe căi greșite. Dar Enoh era foarte serios. El nu umbla alene pe străzi și nici nu zăbovea pe lângă locurile de distracție și nu se angaja niciodată în conversații banale cu cei stricați, ca și cum ar fi fost dintre ei. Cu păcătoșii și cu nelegiuiții, el intra în contact numai ca sol al lui Dumnezeu, pentru a-i avertiza să se întoarcă cu dezgust din căile lor rele, să se pocăiască și să-L caute pe Dumnezeu.
Enoh a dus o viață de tăgăduire de sine activă și plină de zel. El a umblat cu Dumnezeu într-o lume atât de coruptă, încât a fost nevoie, după aceea, să fie distrusă prin Potop. A umblat printre cei nesfinți, nu ca unul dintre ei, ci ca unul ale cărui intenții, lucrări și speranțe vizau nu doar un timp limitat, ci veșnicia. El nu a oferit niciun motiv înțelepciunii lumești să-i pună la îndoială declarațiile și credința. Prin vorbire serioasă și acțiuni hotărâte, el demonstra că este altfel decât lumea. După perioade de retragere, el lua din nou contact cu cei nesfinți, pentru a le spune să deteste răul și să aleagă binele. Ca un lucrător credincios pentru Dumnezeu, el căuta salvarea oamenilor din lume, avertizând și predicând credința în Hristos, Mântuitorul păcătoșilor și singura lor speranță.
Enoh a fost un adventist. El purta gândul oamenilor în viitor, la măreața zi a lui Dumnezeu, când Hristos va veni pentru a doua oară, să judece faptele fiecăruia…
Ca și Enoh, noi trebuie să umblăm cu Dumnezeu, punându-ne voința la dispoziția voinței Lui și fiind gata să mergem acolo unde ne conduce Isus, dispuși să suferim pentru El. În căutarea salvării sufletelor pentru care a murit Hristos, biruind dificultăți și păstrându-ne neîntinați de lume, ne vom demonstra curățenia religiei. Creștinii credincioși nu caută locul cel mai confortabil și poverile cele mai ușoare. Ei se află acolo unde este cel mai greu, unde este cea mai mare nevoie de ajutorul lor. (Manuscris 36, 1902)
