„Căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de osteneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos.”
1 Tesaloniceni 1:3
În învățătura dată nouă în Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu vrea să ne arate că noi și cei care sunt în legătură cu noi nu trebuie să intrăm în legătură apropiată cu cei stricați și imorali, corupți în gândire, vorbire și faptă. Dacă lucrătorii cu experiență puțină intră în strânsă legătură cu această categorie, există pericolul ca, uitându-se la ei, să ia și chipul lor, ca standard al sfințeniei și adevărului lor să decadă și corupția să înceapă a le mătura inima. În absența celor care încearcă să promoveze o reformă, iar adevărul să devină confundat cu ceea ce este ordinar și decăzut…
Diferența dintre cineva bun și cineva rău nu este întotdeauna determinată de disponibilitatea naturală. Bunătatea este rezultatul puterii divine în transformarea naturii omenești. Primindu-L pe Hristos, omenirea căzută, pe care El a răscumpărat-o, poate obține acea credință care lucrează prin dragoste și curățește sufletul de orice întinăciune. Atunci apar atributele lui Hristos în viața omului și, privind la Isus, oamenii se schimbă după chipul Lui, din slavă în slavă, din caracter în caracter…
Nu trebuie ca oamenii să decadă prin asocierea nefastă cu societatea din jurul lor. Cei nevoiți, prin forța majoră, să se afle acolo unde răul predomină își pot aminti că Dumnezeu și îngerii Lui sunt cu ei. Unica lor siguranță este să nu-și ia ochii de la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Mama, tatăl și frații lor pot fi de partea vrăjmașului, dar ei au garanția că sunt păziți de Domnul. Chiar dacă rămânerea de partea adevărului i-ar costa viața, ei vor fi mântuiți, în final, când cei răi vor pieri.
El [Enoh] nu s-a amestecat cu cei răi. El n-a stat în Sodoma, spunând că o va salva, ci, împreună cu familia, s-a aşezat acolo unde atmosfera era cât mai curată posibil. Apoi, periodic, mergea la locuitorii lumii, cu solie de la Dumnezeu. Fiecare vizită pe care o făcea lumii era un chin pentru el, pentru că vedea şi înțelegea adevărul despre lepra păcatului. După ce își prezenta solia, întotdeauna Enoh lua cu el în locul unde se retrăgea dintre aceia care primiseră avertizarea. Unii dintre aceștia au devenit biruitori, murind înainte de venirea potopului. Dar alții trăiseră atât de mult sub influența corupătoare a păcatului, încât n-au putut suporta neprihănirea. Ei nu au păstrat puritatea credinței, ci s-au întors la practicile şi obiceiurile de dinainte. (Manuscris 42, 1900)
