„Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”
Ioan 17:23
Enoh nu doar medita și se ruga, punându-și armura vegherii, ci trecea de la comunicarea cu Dumnezeu la discuții cu cei necredincioși. El nu masca adevărul, pentru a căuta favoarea necredincioșilor, neglijând sufletele lor. Strânsa legătură pe care o avea cu Dumnezeu îi dădea curaj pentru lucrare. Enoh umbla cu Dumnezeu și umblarea lui era plăcută lui Dumnezeu. Acesta este și privilegiul fiecărui credincios azi – „În Dumnezeu și Dumnezeu în el”. „Eu în ei și Tu în Mine”, spune Isus. A umbla cu Dumnezeu și a avea mărturia că umblarea aceasta e plăcută Lui nu este o experiență terminată odată cu Enoh, Ilie, patriarhii, profeții, apostolii sau martirii. Nu este numai privilegiul, ci și datoria fiecărui urmaș al lui Hristos, de a-L avea pe El în inimă, de a-L avea în viața lor și de a fi, cu adevărat, purtători de roade…
Cât de mulți dintre cei dotați cu talente, influență și mijloace au pierdut din vedere Modelul, urmând standardul lumii în locul exemplului lui Hristos! Persoane binecuvântate cu mulți bani, cu case și terenuri, își cresc copiii într-un spirit de inactivitate și indulgență a eului. Astfel, ei sunt făcuți nefolositori pentru această viață și nepregătiți pentru viața viitoare, veșnică. În viața Sa, Hristos le-a oferit oamenilor un cu totul alt exemplu. În adolescență, El a lucrat împreună cu tatăl Său; dar tineretul de azi este educat în credința că banii îi fac pe ei oameni. Rezultatul sigur al unei astfel de educații se vede în mândrie, deșertăciune, iubire de plăceri și practici păcătoase, toate atât de predominante în acest veac degenerat.
Acolo unde abundă inactivitatea, Satana vine cu ispitele, pentru a strica vieți și caractere. Dacă tinerii nu sunt obișnuiți să lucreze folositor, fie ei săraci sau bogați, se află în pericol, pentru că Satana îi va găsi ocupați de el. Tinerii neprotejați de principii privesc timpul ca pe o comoară prețioasă, ca fiind ceva încredințat de Dumnezeu, pentru care fiecare om trebuie să dea socoteală. Banii, de asemenea, sunt ceva încredințat de Dumnezeu. Ei nu sunt dați părinților pentru a fi folosiți în mod extravagant, pentru satisfacerea mândriei, spre ruinarea lor și a copiilor lor, ci pentru a fi mijloacele prin care să facă bine celor aflați în nevoie. (Manuscris 43, 1900)
