Se ridică pentru a se arunca la picioarele Lui şi a I se închina. Dar Isus dispare dinaintea lor. Ucenicii privesc locul unde stătuse Cel al cărui trup fusese pus în mormânt şi-şi spun unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Când ucenicii erau aproape să intre în casă la ei, se părea că Străinul intenționa să-Și continue drumul. Dar ucenicii se simțeau atraşi de El… „Rămâi cu noi”, I-au spus ei, „căci este spre seară și ziua aproape a trecut.” Hristos a răspuns invitației lor, fără comentarii: „Și a intrat să rămână cu ei”.

Ei n-ajunseseră prea departe, când li S-a alăturat un Străin. Dar erau atât de absorbiți, în mâhnirea și dezamăgirea lor, încât nu s-au uitat atent la El, continuându-şi conversația şi exprimându-şi gândurile inimii… Isus ştia că gândurile lor erau legate de El în dragoste.

Tatăl I-a dat toată onoarea Fiului Său, punându-L la dreapta Sa, mai presus de toate autoritățile. El Şi-a exprimat marea bucurie şi plăcere de a-L primi pe Cel crucificat şi de a-L încorona cu slavă şi onoare. Şi toată favoarea pe care a arătat-o Fiului, prin acceptarea marii ispășiri.

Tot cerul aştepta cu nerăbdare sfârșitul zăbavei Fiului lui Dumnezeu într-o lume arsă și afectată total de blestemul fărădelegii. El S-a înălțat de pe Muntele Măslinilor într-un nor de îngeri, care L-au escortat triumfal spre Cetatea lui Dumnezeu…

Hristos a venit în ajutorul familiei omeneşti, măsurându-Şi forţele cu prințul întunericului. Lupta s-a purtat în această lume… Conflictul a fost atât de dur, încât Isus, aparent, a murit pe câmpul de luptă. Doar îngeri din lumea de lumină au venit la suferindul împărătesc, slujindu-I.