„Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
Marcu 14:42
Gloatei venite după El, Isus i-a zis: „Ați ieșit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu şi n-ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului”.
Raportul lui Ioan referitor la acest eveniment este: „Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoții cei mai de seamă şi de Farisei, şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: ‘Pe cine căutați?’ Ei I-au răspuns: ‘Pe Isus din Nazaret!’ Isus le-a zis: ‘Eu sunt!’ Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei. Când le-a zis Isus ‘Eu sunt!’, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos, la pământ… Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. Isus a zis lui Petru: ‘Bagă-ți sabia în teacă! Nu voi bea paharul pe l-a dat Tatăl să-l beau?’”
La aceste cuvinte, pe ucenici i-a cuprins frica. Ei erau acum din nou ucenicii toți împreună, înconjurându-Şi Domnul, dar, la propunerea lui Petru ,,toți L-au părăsit şi au fugit”.
Ce puternică era dorința naturii omeneşti a lui Hristos de a scăpa de dezaprobarea unui Dumnezeu ofensat! Cât de mult tânjea sufletul Lui după izbăvire este arătat în cuvintele suferinței Sale: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu!… Tot păcatul acumulat în lume era asupra Purtătorului de păcate, asupra Celui care era nevinovat şi care numai El putea fi ispăşire pentru păcate, pentru că El Însuşi era ascultător. Viața Lui era o viață cu Dumnezeu. Nici urmă de corupție nu era în El. (Manuscris 42, 1897)
