Fără schimbări teologice

În timpul acestei controverse (de la începutul anilor 1900), teologia adventiștilor de ziua a șaptea cu privire la Duhul Sfânt — văzută ca omniprezența Tatălui și a Fiului — rămăsese neschimbată. Chiar și după ce, prin lumina primită prin Spiritul Profeției, au ajuns să accepte că Duhul Sfânt este o personalitate, convingerile lor de bază au rămas aceleași. Aceasta deoarece ei continuau să creadă, așa cum Ellen White subliniase cu tărie pe parcursul acestei crize referitoare la Dumnezeire, că, la fel cum Hristos este o ființă personală de sine stătătoare, la fel și Dumnezeu este o ființă personală de sine stătătoare. Prin urmare, Dumnezeu și Hristos sunt două ființe personale distincte.

Cu alte cuvinte, în ceea ce privește personalitatea, Dumnezeu și Hristos nu erau una și aceeași ființă. Din acest motiv, adventiștii de ziua a șaptea făceau o diferență clară între Dumnezeu cel infinit (Tatăl) și Fiul Său (Hristos). Totuși, ei credeau cu toată convingerea că Hristos era în esență Dumnezeu.

Prin urmare, această lumină nouă — ideea că Duhul Sfânt este o personalitate — nu a schimbat nici măcar un aspect al teologiei adventiștilor de ziua a șaptea. Ei continuau să-L considere pe Duhul Sfânt drept prezența personală a Tatălui și a Fiului (Dumnezeu și Hristos), chiar dacă recunoșteau că El este o personalitate. Totuși, nu Îl vedeau ca fiind o altă ființă personală distinctă, asemenea Lor.

Alfa ereziilor mortale (noi teorii despre Dumnezeu și Hristos)

Referindu-se la scrisoarea trimisă de Daniells lui Willie White, Daniells a explicat: „[Kellogg] a spus că, dacă ar fi cunoscut aceste lucruri înainte de a scrie cartea, ar fi putut să-și exprime punctele de vedere fără a lăsa impresia greșită pe care cartea o transmite acum.”²⁸

Din acest fragment reiese limpede că, înainte de a scrie cartea Templul Viu, Kellogg nu credea în doctrina trinității. Impresia „greșită” despre care el însuși a recunoscut că a lăsat-o era aceea că Dumnezeu Tatăl (perceput de adventiștii de Ziua a Șaptea ca Dumnezeul infinit) ar fi prezent „în fiecare lucru viu”. Mai târziu, Kellogg și-a schimbat convingerile, afirmând că, în loc de Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt ar fi acela care este prezent în toate lucrurile.

Această schimbare a convingerilor lui Kellogg, interpretată de unii drept o trecere la ceea ce se numește „trinitarianism” (mai apropiat însă de triteism), a avut loc după publicarea cărții sale, în 1903. Kellogg a încercat astfel să își justifice ideile deja publicate. Totuși, această schimbare a convingerilor a dus la o redefinire a poziției lui privind Duhul Sfânt. Prin faptul că îl descria pe Duhul Sfânt ca fiind o persoană deopotrivă cu Dumnezeu și Hristos, Kellogg introducea o erezie în credința adventistă a anului 1904.

Ellen White a lansat un avertisment ferm despre aceste învățături greșite care pătrundeau în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea: „În cartea Templul Viu este prezentată alfa ereziilor mortale. Omega va veni și va fi acceptată de cei care refuză să ia în seamă avertizarea pe care le-a dat-o Dumnezeu.”²⁹

Acesta este și motivul pentru care, în 1903, Ellen White le-a spus profesorilor de la Emmanuel Missionary College:

„Noile teorii despre Dumnezeu și Hristos, așa cum sunt prezentate în Templul Viu, nu sunt în armonie cu învățăturile lui Hristos. Domnul Isus a venit pe acest pământ să-L descopere pe Tatăl. El nu L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind o esență care pătrunde natura, ci ca o ființă personală. Creștinii ar trebui să țină minte că Dumnezeu are o personalitate la fel de reală ca Hristos.”³⁰

Prin aceste cuvinte, Ellen White arăta că punctele de vedere ale lui Kellogg îl descriau pe Dumnezeu ca fiind o „esență care pătrunde natura” și nu așa cum L-a descoperit Isus, adică o „ființă personală”. Aceasta era, de fapt, problema principală.

Kellogg afirmase că, prin acceptarea doctrinei Trinității, a reușit să rezolve dificultățile pe care le expusese în cartea sa, însă este clar că Ellen White nu era de aceeași părere. Observați că, în opinia ei, învățăturile lui Kellogg făceau ca Dumnezeu să fie perceput fără o existență personală. Totuși, ea nu a spus niciodată că el aplica acest concept și asupra Duhului Sfânt, chiar dacă Kellogg afirma că Duhul Sfânt este prezent în toate. Dacă Ellen White ar fi crezut că Duhul Sfânt este o ființă personală, la fel ca Dumnezeu și Hristos, ar fi menționat, fără îndoială, că El (Duhul Sfânt) era prezentat ca lipsit de personalitate. Dar ea a spus doar că opiniile lui Kellogg afectau percepția despre Dumnezeu și Hristos. Acest detaliu este deosebit de semnificativ.

Va urma.

Note de subsol:

28. Scrisoare, A. G. Daniells către W. C. White, 29 octombrie 1903.

29. Ellen G. White, Mărturii Speciale, Seria B, nr. 2, p. 50, scrisoare, 7 august 1904, „Feriți-vă”.

30. Ellen G. White, 23 septembrie 1903, către profesorii de la Emmanuel Missionary College, „Un avertisment de pericol”.