Sfânta Scriptură ne descoperă un adevăr profund despre Persoana Mântuitorului nostru: Hristos este Singurul Fiu născut din Dumnezeu. Această doctrină nu este o speculație teologică, ci un adevăr revelat în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l primim prin credință. Cuvintele Domnului Isus din Evanghelia după Ioan ne aduc o lumină asupra acestui subiect: «Căci după cum Tatăl are viață în Sine Însuși, tot așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine Însuși» (Ioan 5:26). Acest verset ne arată că Fiul a primit viața de la Tatăl, ceea ce indică o naștere din Tatăl, într-un moment din veșnicie, dincolo de capacitatea noastră de a înțelege taina acestei realități divine.
Scriptura nu ne explică modul în care a avut loc această naștere veșnică, ci ne cere să o acceptăm prin credință. Apostolul Pavel scrie: «Credința este esența lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute» (Evrei 11:1). Adevărurile profunde ale lui Dumnezeu nu sunt supuse raționamentului omenesc limitat, ci sunt revelate prin Duhul Său cel Sfânt celor care cred. Apostolul Ioan afirmă: «Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că nu a crezut mărturia pe care Dumnezeu a mărturisit-o despre Fiul Său.» (1 Ioan 5:10). Așadar, nașterea Fiului din Tatăl este o mărturie a lui Dumnezeu, nu o descoperire a omului. Cel care respinge acest adevăr îl face pe Dumnezeu un mincinos, pentru că nu acceptă mărturia Sa despre Fiul. Aceasta nu este o chestiune de opinie, ci o mărturie divină care necesită credință și supunere față de Cuvântul revelat.
Cuvintele inspirate din Proverbe ne oferă o fereastră spre această realitate tainică: «DOMNUL m-a avut ca început al căilor Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. Am fost unsă din veșnicie, de la început, dinainte de a fi fost pământul» (Proverbe 8:22-23). Aceste cuvinte, aplicate de mulți la Hristos ca înțelepciunea personificată a lui Dumnezeu, arată că Fiul există din veșnicie, fiind născut din Tatăl. Cuvântul „veșnicie” înseamnă o existență fără început și fără sfârșit, dincolo de limitele timpului și ale spațiului, o realitate pe care mintea umană nu o poate cuprinde pe deplin. Și să nu uităm, timpul și spațiul nu au putere asupra lui Dumnezeu, deoarece acestea două sunt creația Sa. El le-a adus la existență prin Cuvântul Său, fiind dincolo de ele și nefiind condiționat de limitările pe care ele le impun asupra creației. Spre deosebire de ființele create, care sunt supuse trecerii timpului, Dumnezeu rămâne neschimbat, existând în veșnicie, într-o stare în afara timpului și fără sfârșit. Aceasta subliniază încă o dată că Fiul lui Dumnezeu, fiind de aceeași natură cu Tatăl, nu este legat de timp și spațiu, ci domnește peste ele ca Stăpân și Creator. Și să nu uităm: timpul și spațiul nu au putere asupra lui Dumnezeu, deoarece aceste două El le-a creat.
Această relație unică dintre Tatăl și Fiul este reafirmată de Ioan: «La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu» (Ioan 1:1). Fiul nu este o creatură, ci este de aceeași natură cu Tatăl. El este Cel prin care toate lucrurile au fost făcute și în care există toată plinătatea dumnezeirii. El este Cel pe care Tatăl L-a trimis în lume pentru mântuirea noastră.
Apostolul Pavel confirmă acest adevăr fundamental atunci când scrie despre Fiul: «El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut al întregii creații» (Coloseni 1:15). Această expresie nu trebuie interpretată ca indicând că Hristos ar fi fost creat, ci că El are o poziție supremă asupra întregii creații, fiind Cel prin care toate lucrurile au fost făcute. Fiind Cel întâi născut al întregii creații, Hristos nu este doar un punct de referință în istorie, ci este sursa și fundamentul întregului univers. Această expresie nu indică o origine creată, ci o poziție de autoritate, de moștenitor al tuturor lucrurilor, după cum este scris: «Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute… toate au fost create prin El și pentru El» (Coloseni 1:16).
Hristos nu doar că a fost născut din Tatăl în veșnicie, dar El a fost trimis în lume ca să aducă mântuirea. «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3:16). Această jertfă supremă este dovada iubirii divine, iar mântuirea este oferită tuturor celor ce cred în Fiul lui Dumnezeu.
Fiind singurul Fiu născut, Hristos are o poziție distinctă de toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu. Noi, credincioșii, suntem fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, dar Hristos este Singurul Fiu născut, având aceeași natură divină cu Tatăl. Apostolul Ioan subliniază: «Dar tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în Numele Lui» (Ioan 1:12). Diferența dintre singurul Fiu născut și fiii înfiați este esențială și nu trebuie confundată.
De-a lungul istoriei, unii au negat această doctrină, fie considerându-L pe Hristos doar o ființă creată sau o metaforă, fie minimalizând unicitatea nașterii Sale din Tatăl. Totuși, Scriptura este clară: Fiul este deopotrivă Dumnezeu, împărtășind aceeași natură cu Tatăl, și este singurul Fiu născut, având o relație veșnică și unică cu Tatăl.
Prin urmare, trebuie să ne apropiem cu reverență de această taină divină, primind cu credință ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit în Cuvântul Său. Să ne întărim în convingerea că Hristos este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, să ne încredem în El pentru mântuire și să-L preamărim ca Domn și Mântuitor al nostru.
