„Astfel, te-a smerit… ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului.”

Deuteronomul 8:3

Duelul dintre Hristos și Satana s-a desfășurat în pustie, Hristos neavând, aparent, nici un prieten care să-L ajute. Satana a fost subtil; minciuna este mijlocul lui de operare. El a încercat cu toată puterea pe care o avea să înfrângă natura umană a lui Hristos…

Satana l-a sedus pe primul Adam prin ideile lui rafinate, la fel cum îi încântă şi azi pe oameni, făcându-i să creadă o minciună. Adam n-a trecut dincolo de omenescul lui pentru putere divină şi a crezut cuvintele lui Satana. Dar al doilea Adam nu avea să devină sclavul vrăjmaşului.

Adam a avut un avantaj, în comparație cu Hristos, pentru că, atunci când ispititorul l-a atacat, nu purta nici unul din efectele păcatului. El se afla în puterea datorată unei umanități fără prihană, având o deplină vigoare a minții şi a trupului. El era înconjurat de slava Edenului şi avea o comuniune zilnică cu fiinţele cereşti. Nu la fel a fost cu Isus când a fost în pustie pentru a avea de-a face cu Satana…

Orice strategie pe care o putea sugera Satana a fost folosită împotriva Lui. Când Mântuitorul era slăbit după lungul post de patruzeci de zile, atunci cel mai inteligent dintre îngerii căzuți a folosit cele mai ademenitoare cuvinte pe care le avea la dispoziție, în efortul de a constrânge mintea lui Hristos să se supună minții lui… „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu”, I-a spus el ,,arată-Ţi puterea scăpând de foamea aceasta insistentă”, „porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâinỉ”…

Când i-a spus lui Satana: ,,Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, Hristos repeta cuvintele pe care, cu mai bine de o mie patru sute de ani înainte, le spusese Israelului (Deuteronomul 8:3).

În pustie, când toate mijloacele de susținere a vieții se terminaseră, Dumnezeu a trimis poporului Său mană din cer constant şi în cantitate suficientă. Aceasta trebuia să-i învețe că, atunci când aveau încredere în Dumnezeu şi umblau în căile Lui, El nu avea să-i uite. Mântuitorul trăia acum practic lecția pe care o predase lui Israel. Prin cuvântul lui Dumnezeu primise oştirea israelită hrană și prin acelaşi cuvânt avea să primească si Isus. El a aşteptat ca Dumnezeu să-l aducă izbăvire. Hristos asculta de Dumnezeu în pustie şi nu avea să obțină hrană urmând sugestiile lui Satana. În prezența universului ca martor, El a demonstrat că este mai puțin greu să suferi orice ar putea veni decât să te depărtezi în vreun fel de voința lui Dumnezeu. (Manuscris 113, 1902)