„Străjerii au tremurat de frica lui și cu rămas ca nişte morți.”

Matei 28:4

Dar unde se aflau străjerii romani? El fuseseră făcuți în stare să-l vadă pe puternicul înger care a cântat cântarea triumfului la naşterea lui Hristos. Îngerii cântau acum cântarea dragostei răscumpărătoare…

Când scena cerească a fost ascunsă vederii lor, soldații s-au ridicat şi, pe cât îi țineau picioarele lor tremurânde, au fugit spre poarta grădinii. În vreme ce se deplasau, clătinându-se pe picioare ca nişte orbi sau oameni beți, cu fețele palide ca de mort, ei le povesteau celor cu care se întâlneau minunatele scene la care fuseseră martori. Iar mesageri plecau de la ei repede spre fruntaşii sinagogii şi spre farisei, relatându-le cât puteau ei de bine cele întâmplate. Străjerii au mers mai întâi la Pilat, dar preoții le-au vorbă să vină la ei. Soldații le-au prezentat atunci o ciudată scenă, mărturisind atât despre învierea lui Hristos, cât şi despre a celor mulți pe care-i readusese la viață împreună cu El, ca Unul care avea puterea de a da viață…

Străjerii nu aveau timp să se gândească la altceva sau să vorbească de altceva decât de adevăr. Ei credeau că istorisirea lor se va impune dintr-o dată, singură, celor presupuşi a fi bărbați sfinți, care-i angajaseră să păzească mormântul. Dar fruntaşilor poporului nu le plăcea ceea ce auzeau…

Soldații au fost mituiți să mintă și preoții i-au asigurat că, dacă pierderea trupului lui Isus ajungea la urechile lui Pilat, ceea ce mai mult ca sigur avea să se întâmple, ei erau cei care-şi asumau răspunderea pentru aceasta. Preoții l-au mituit pe Pilat să tacă şi nu numai atât. Prin mesageri speciali, ei au trimis în toate părțile țării relatarea pregătită de ei…

Mulţi au crezut în Isus când au văzut extraordinarele scene care au avut loc. Ei şi-au amintit glasul care s-a auzit la piciorul crucii, în gălăgia şi confuzia generală. ,,Sutaşul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: ‘Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu’… Toți ochii s-au îndreptat atunci spre locul de unde venea glasul. Cine vorbise? Era centurionul, împreună cu soldații romani, păgâni și idolatri.

Ce-i luminase şi convinsese pe aceşti oameni de nu se puteau reține de la mărturisirea credinței lor in Isus? Era predica oferită în fiecare acțiune a lui Hristos și în liniştea Lui din timpul tratamentului crud la care fusese supus. În trupul acela biciuit, zdrobit, frânt, care atârna pe cruce, sutașul recunoştea pe Fiul lui Dumnezeu. (Manuscris 115, 1897)