„căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.”
1 Petru 1:18-19
Căderea omului a umplut de tristețe cerul. Lumea pe care o făcuse Dumnezeu era năpăstuită de păcat și locuită de ființe sortite mizeriei și morții. Nu părea să existe nicio scăpare pentru cei care călcaseră legea. Îngerii încetaseră să mai cânte laude. În toate curțile cerești era jale, din cauza ruinei aduse de păcat.
Fiul lui Dumnezeu, Comandantul slăvit, a fost atins de mila pentru rasa căzuta. Inima Lui a fost mișcată de o infinită compasiune când vaietele lumii pierdute s-au ridicat până la El. Dar iubirea divină avea conceput un plan, prin care cei pierduți să poată fi răscumpărați. Legea călcată a lui Dumnezeu reclama viața păcătoșilor. În tot universul nu era decât Unul care putea satisface, în folosul omenirii, această cerință. Pentru că legea divină este la fel de sacră precum Dumnezeu Însuși, numai cineva egal cu Dumnezeu putea face ispășire pentru călcarea ei. Nimeni altcineva decât Hristos nu-i putea răscumpăra de sub blestemul legii pe oamenii căzuți, pentru a-i readuce în armonie cu Cerul. Hristos urma să ia asupra Lui vina și rușinea păcatului – atât de ofensator pentru un Dumnezeu Sfânt, încât a trebuit să-L despartă pe Tată de Fiu. (…)
Înaintea Tatălui, El a pledat pentru păcătos, în vreme ce oștirea cerului aștepta rezultatul cu o intensitate a interesului pe care cuvintele n-o pot exprima. A fost lungă această tainică consfătuire, acest „sfat de pace” în favoarea omenirii. Planul de mântuire fusese stabilit înainte de crearea pământului, căci Hristos este „Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii”, dar a fost o luptă chiar și pentru Împăratul universului, consimțirea ca Fiul Său să moară pentru vinovăția omului. (…) Ah, prețul răscumpărării! Dragostea lui Dumnezeu pentru o lume care nu-L iubea! Putem noi ști adâncimile acestei dragoste, care „întrece orice cunoștință”? Dumnezeu Se manifesta în Hristos, „împăcând lumea cu Sine” Oamenii erau atât de degradați de păcat, încât, de la ei înșiși, era imposibil să revină în armonie cu Cel a cărui natură este puritate și bunătate. Dar Hristos, după ce i-a răscumpărat de sub condamnarea legii, le putea acorda putere divină, care să se alăture efortului omenesc. Astfel, prin pocăință față de Dumnezeu și credință în Hristos, copiii căzuți ai lui Adam puteau din nou să devină „fii ai lui Dumnezeu”. (Patriarhi și Profeți, pag. 50-51)
