Mulți oameni ezită, când e vorba să înceapă a-l sluji pe Domnul, pentru că se tem că Dumnezeu nu-i va primi; și mii dintre cei care se declară urmași ai lui Hristos de ani de zile, încă se îndoiesc că Dumnezeu îi va accepta. Pentru folosul acestora scriu și nu vreau să-i induc în eroare prin speculații, ci voi căuta să le dau simpla asigurare a cuvântului lui Dumnezeu.
„Mă va primi Domnul?” Voi răspunde printr-o altă întrebare: Va primi omul lucrul pe care l-a cumpărat? Dacă mergi la magazin să faci cumpărături, oare nu le vei primi imediat după ce le achiți? Bineînțeles că da. Nu există loc de întrebări în privința aceasta. Însuși faptul că ai plătit bunurile respective este dovada suficientă nu numai că vrei, ci și că ești nerăbdător să le primești. Dacă nu le doreai, nu le cumpărai. Mai mult decât atât, cu cât prețul este mai mare, cu atât ești mai nerăbdător să le primești. Dacă prețul pe care l-ai plătit era imens, și aproape că ți-ai dat viața să câștigi banii respectivi, atunci nici nu se pune problema că nu vei accepta ceea ce ai cumpărat, atunci când este livrat. Marea ta neliniște este ca nu cumva să fie vreo problemă în livrarea produsului.
Acum, să aplicăm această ilustrație simplă, din viața de zi cu zi, în cazul păcătosului care vine la Hristos. În primul rând, El ne-a cumpărat.
„Ce? Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu și voi nu sunteți ai voștri? Fiindcă sunteți cumpărați cu un preț; de aceea glorificați pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1Corinteni 6:19-20)
Prețul care a fost plătit pentru noi a fost propriul Lui sânge – viața Lui:
„Așadar luați seama la voi înșivă și la întreaga turmă peste care Duhul Sfânt v-a făcut supraveghetori, să pașteți biserica lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu propriul său sânge.” (Fapte 20:28).
„Știind că nu ați fost răscumpărați cu lucruri putrezitoare, ca argint și aur, din comportarea voastră deșartă primită prin tradiții de la părinții voștri, Ci cu prețiosul sânge al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată” (1 Petru 1:18-19).
„El s-a dat pe Sine însuși pentru noi” (Tit 2:14). El „s-a dat pe sine însuși pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din această lume rea, conform voii lui Dumnezeu și Tatălui nostru.” (Galateni 1:4).
El nu a cumpărat doar o anumită clasă de păcătoși, ci întreaga lume. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16). Isus a spus: „Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi pentru totdeauna; și pâinea pe care o voi da eu este carnea mea, pe care o voi da pentru viața lumii.” (Ioan 6:51).
„Fiindcă, pe când eram noi încă fără putere, la timpul cuvenit Hristos a murit pentru cei neevlavioși. (…) Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi, în aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:6-8).
Prețul plătit a fost infinit, de aceea știm că El își dorește foarte mult ceea ce a cumpărat. El Și-a dorit din toată inima să obțină lucrul acesta, fără de care nu putea fi liniștit (vezi Filipeni 2:6-8; Evrei 12:2; Isaia 53:11).
„Dar nu sunt vrednic.” Aceasta înseamnă că tu nu ai valoarea prețului plătit și de aceea îți este teamă să vii, ca nu cumva Hristos să refuze ceea ce a cumpărat. Acum, ai putea să ai puțin teamă din cauza asta, în cazul în care tranzacția n-ar fi fost deja încheiată și prețul n-ar fi fost încă plătit. Dacă El ar refuza să te accepte, pe temeiul faptului că nu valorezi cât prețul plătit, nu numai că te-ar pierde pe tine, ci chiar și prețul pe care l-a plătit. Chiar în cazul în care bunurile pentru care ai plătit nu merită prețul pe care l-ai dat pentru ele, nici tu însuți nu ai fi atât de nesăbuit încât să le arunci. Mai degrabă ți-ai dori să mai recuperezi ceva din banii tăi decât să nu obții nimic.
Dar nu se pune problema valorii, în privința ta. Când Hristos era pe pământ, cu scopul de a încheia tranzacția, „nu a avut nevoie ca să îi aducă cineva mărturie despre om, fiindcă știa ce era în om” (Ioan 2:25). El a avut ochii deschiși atunci când a făcut cumpărarea și cunoștea cu exactitate valoarea a ceea ce a cumpărat. El nu este deloc dezamăgit când vii la El și descoperă că ești fără valoare. Nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la problema valorii. Dacă El, cunoscând perfect cazul tău, a fost mulțumit să facă tranzacția, ar trebui să fii ultimul care să se plângă.
Pentru că cel mai frumos adevăr dintre toate este că te-a cumpărat chiar pentru motivul că nu ești valoros. Ochiul Său experimentat, a văzut în tine mari posibilități și te-a cumpărat nu pentru valoarea pe care o aveai atunci sau o ai acum, ci pentru ceea ce El poate să facă din tine. El spune: „Eu, chiar eu, sunt cel care am șters fărădelegile tale de dragul meu și nu îmi voi aminti păcatele tale.” (Isaia 43:25). Noi nu avem nici un fel de neprihănire, de aceea El ne-a cumpărat, „ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) Pavel spune: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Și voi sunteți compleți în el, care este capul a toată stăpânirea și puterea” (Coloseni 2:9-10). Iată care este întregul proces:
„Și noi toți (…) prin natură, eram copiii furiei, ca și ceilalți. Dar Dumnezeu, care este bogat în milă, din cauza dragostei sale mari cu care ne-a iubit, chiar pe când eram morți în păcate, ne-a dat viață împreună cu Hristos (prin har sunteți salvați); Și ne-a înviat împreună și ne-a așezat împreună în locurile cerești în Hristos Isus, ca în veacurile ce vin să arate nemărginitele bogății ale harului său, în bunătatea lui față de noi, prin Hristos Isus. Fiindcă prin har sunteți salvați, prin credință; și aceasta nu din voi înșivă, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se fălească nimeni. Fiindcă noi suntem lucrarea lui, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:310)
Noi ar trebui să fim „lauda slavei harului Său”. Noi n-am putea fi aceasta, dacă am avea în mod normal valoarea prețului cu care ne-a cumpărat. În cazul acesta, nu s-ar fi arătat nici o slavă în această tranzacție și n-ar fi putut, în veacurile viitoare, să-Și arate în noi bogățiile harului Său. Dar atunci când ne ia, nevalorând nimic, și în cele din urmă ne prezintă fără greșeală în fața tronului, aceasta va fi spre slava eternă. Și atunci nu va mai fi nimeni care să se considere fără valoare. În veșnicii, oștirile sfințite se vor uni într-o cântare către Hristos:
„Tu ești demn (…) pentru că ai fost înjunghiat și ne-ai răscumpărat lui Dumnezeu prin sângele tău, din fiecare rasă și limbă și popor și națiune; Și ne-ai făcut Dumnezeului nostru, împărați și preoți; și vom domni pe pământ. Spunând cu voce tare: Demn este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea și bogățiile și înțelepciunea și tăria și onoarea și gloria și binecuvântarea.” (Apocalipsa 5:9-10, 12) Cu siguranță, toate îndoielile cu privire la acceptarea lui Dumnezeu trebuie să dispară. Dar nu se întâmplă așa. Inima rea a necredinței naște în continuare îndoieli. „Cred toate acestea, dar…” Oprește-te aici. Dacă întradevărai crede, nu ai mai spune „dar”. Când oamenii îl adaugă pe „dar” declarației lor de credință, de fapt vor să zică: „Cred, dar nu cred.” Totuși tu continui: „S-ar putea să ai dreptate, dar ascultă-mă. Ce voiam să spun este că eu cred declarația Scripturii pe care ai citat-o, dar Biblia spune că, dacă suntem copiii lui Dumnezeu, trebuie să avem mărturia Duhului și că vom avea mărturia în noi înșine; iar eu nu simt nicio astfel de mărturie. De aceea, nu pot să cred că sunt al lui Hristos.” Îți înțeleg problema, dar să vedem dacă nu poate fi îndepărtată.
În ceea ce privește întrebarea dacă ești al lui Hristos, tu singur poți stabili aceasta. Tu ai văzut ce a dat El pentru tine. Acum, se pune întrebarea dacă te-ai predat Lui. Dacă da, atunci poți fi sigur că te-a acceptat. Dacă nu ești al Lui, este doar pentru că ai refuzat să-i predai Lui, ceea ce a cumpărat. Astfel, Îl înșeli. El spune: „Toată ziua mi-am întins mâinile spre un popor neascultător și împotrivitor cu vorba.” (Romani 10:21). El te imploră să-i dai ceea ce a cumpărat și pentru care a plătit. Cu toate acestea tu refuzi și-L acuzi că nu vrea să te primească. Dar dacă ai dorit din toată inima să fii copilul Său, poți să fii sigur că te-a primit.
Acum, legat de faptul că tu zici că crezi cuvintele Lui, dar te îndoiești că te-a primit, pentru că nu simți mărturia în inima ta, eu tot insist să-ți spun că de fapt tu nu crezi. Pentru că, dacă ai crede, ai avea această dovadă. Ascultă cuvântul Său:
„Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși; cel ce nu îl crede pe Dumnezeu, l-a făcut mincinos, pentru că nu crede mărturia pe care Dumnezeu a adus-o despre Fiul său.” (1 Ioan 5:10)
A crede în Fiul înseamnă doar să crezi în cuvântul Său și în mărturisirea privitoare la El. Și „cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea în el însuși”. Nu poți să ai mărturia până nu crezi, și de îndată ce crezi, o vei avea. Cum vine asta? Pentru că a ta credință în cuvântul lui Dumnezeu este tocmai mărturia. Dumnezeu spune astfel: „Iar credința este substanța lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.” (Evrei 11:1).
Dacă L-ai fi auzit pe Dumnezeu spunând cu voce tare că ești copilul Lui, ai fi considerat acest lucru o mărturie suficientă. Ei bine, când Dumnezeu vorbește prin Cuvântul Său, este la fel ca și cum ar vorbi cu voce tare; iar credința ta este o dovadă a faptului că ai auzit și ai crezut.
Aceasta este o problemă care necesită o atenție deosebită. Să citim mai departe despre ceea ce spune Biblia. Mai întâi aflăm că suntem „toți sunteți copiii lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3:26). Aceasta este o confirmare pozitivă a ceea ce am spus anterior, privitor la credința noastră în mărturie. Credința noastră ne face copii ai lui Dumnezeu. Dar cum obținem această credință? „Astfel credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10:17). Dar cum putem obține această credință în Cuvântul lui Dumnezeu? – Credeți pur și simplu că Dumnezeu nu poate minți. Cu greu L-ai face pe Dumnezeu mincinos în față, dar chiar asta faci dacă nu crezi Cuvântul Lui. Tot ceea ce poți face pentru a crede, este să crezi.
„Cuvântul este aproape de tine, chiar în gura ta și în inima ta; acesta este cuvântul credinței pe care îl predicăm; că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus și vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat dintre morți, vei fi salvat. Căci cu inima omul crede pentru dreptate; și cu gura mărturisirea este făcută pentru salvare. Fiindcă scriptura spune: Oricine crede în el nu va fi rușinat.” (Romani 10:8-11)
Toate acestea sunt în armonie cu mărturia dată de Pavel:
„Duhul însuși aduce mărturie cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu; Și dacă suntem copii, atunci și moștenitori; moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Hristos; dacă într-adevăr suferim împreună cu el, ca să și fim glorificați împreună.” (Romani 8:16-17)
Acest Duh care adeverește cu duhul nostru este Mângâietorul pe care L-a promis Isus (Ioan 14:16). Și știm că mărturisirea acestuia este adevărată, pentru că este „Duhul adevărului”. Dar cum dă mărturie? – Aducându-ne în memorie cuvântul care a fost consemnat. Duhul a inspirat acele cuvinte (1 Corinteni 2:13; 2 Petru 1:21) și, de aceea, când ni le amintește, este ca și cum ni le-ar spune direct nouă. Ne prezintă minții noastre ceea ce a fost consemnat, din care am citat o parte și aici. Știm că această consemnare este adevărată, pentru că Dumnezeu nu poate minți.
Noi îi poruncim Satanei să dispară cu falsa mărturie împotriva lui Dumnezeu și ne încredem în acea consemnare; dar, dacă noi credem acel document, știm că suntem copii ai lui Dumnezeu și strigăm: „Ava, adică Tată.” Și ca rezultat adevărul glorios devine mult mai deplin asupra sufletului. Repetarea Cuvântului face ca acesta să devină o realitate pentru noi. El este Tatăl nostru; noi suntem copiii Lui. Ce bucurie aduce gândul acesta! Astfel, vedem că mărturia pe care o avem în noi înșine nu este doar o simplă impresie sau emoție. Dumnezeu nu ne cere să ne încredem întro mărturie așa labilă, precum sentimentele noastre. „Cel ce se încrede în propria inimă este un prost” (Proverbele 28:26), spune Scriptura. Dar mărturia pe care trebuie s-o credem este cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, iar această mărturie o putem avea în inimile noastre prin Duhul. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul lui de nespus.” (2 Corinteni 9:15).
Această asigurare nu ne îndreptățește să ne slăbim atenția și să ne instalăm mulțumiți, ca și când am fi atins desăvârșirea. Trebuie să ne amintim că Hristos ne acceptă nu pentru meritul nostru, ci pentru al Său; nu pentru că suntem perfecți, ci pentru că prin El putem atinge perfecțiunea. El ne binecuvântează, nu pentru că am fi așa de buni, încât am merita o binecuvântare, ci pentru ca, binecuvântați fiind, să ne întoarcem de la fărădelegile noastre (vezi Fapte 3:26). Tuturor celor care cred în Hristos, puterea – dreptul sau privilegiul – le este dată să devină fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12). Prin „făgăduințele nespus de mari și scumpe” ale lui Dumnezeu, prin Hristos, suntem făcuți „părtași naturii dumnezeiești” (2 Petru 1:4).
Să ne îndreptăm acum atenția asupra aplicației practice a unor pasaje din Sfânta Scriptură.
