„Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie.”

Luca 4:1

La botezul lui Isus, un glas s-a auzit din cer, spunând: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Imediat după aceasta, Hristos a mers în pustie, începând un lung post și, în slăbiciunea Lui datorată postului, Satana a venit la El și L-a ispitit.

De ce a trebuit ca, de la începutul lucrării Sale publice, Isus să fie dus în pustie, pentru a fi ispitit? Duhul a fost Cel care L-a condus acolo, nu pentru El, ci pentru binele nostru, pentru a birui în locul nostru. N-a fost vorba de nici o constrângere. El a fost dus de Duhul pentru a fi încercat ca om, ca unul care avea să stea în fruntea umanității căzute.

Hristos fusese și era în perfectă armonie cu Tatăl. El urma să fie încercat ca reprezentant al omenirii, fiind dus de Duhul în pustie pentru a-l întâlni personal pe vrăjmaș, pentru a-l înfrânge pe acela care pretindea că este stăpânul împărățiilor lumii.

În pustie, Hristos a postit, dar nu simțea foamea. Angajat în rugăciune continuă față de Tatăl Său, pentru a fi pregătit să reziste dușmanului, Hristos nu simțea atacurile foamei. Domnul Hristos aștepta putere pentru întâlnirea cu vrăjmașul și siguranța că va primi har pentru a duce la capăt tot ce întreprinsese pentru omenire. Gândul la bătălia ce-I stătea în față Îl făcea să ignore orice altceva, sufletul Lui hrănindu-Se cu pâinea vieții, la fel cum și astăzi sufletele ispitite, care vin la Dumnezeu după ajutor, vor fi hrănite. El S-a hrănit cu adevărul pe care avea să-l ofere oamenilor ca având puterea de a-i scăpa din ispitele lui Satana. Isus a văzut efectul puterii lui Satana asupra celor ispitiți și căzuți. El S-a văzut pe Sine vindecându-i pe cei bolnavi, mângâindu-i pe cei fără speranță, încurajându-i pe cei disperați și predicând Evanghelia celor întristați — lucrarea pe care I-o hărăzise Dumnezeu; iar El n-a simțit nici un impuls al foamei, până la sfârșitul celor patruzeci de zile de post.

Hristos Se afla în pustie, doar cu animalele sălbatice drept companie, și totul din jur încerca să-I spună că era un simplu om. Deodată, un înger a venit la El, desigur, unul dintre îngerii pe care nu-i văzuse de mult, și I s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini”. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu” — iată o insinuare a neîncrederii. Cuvintele acestea varsă amărăciunea din mintea lui Satana. În glasul lui se simte expresia unei totale necredințe. (Scrisoarea 159, 1903, publicată în Manuscript Releases, vol. 21).