„Şi când vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce însemnează obiceiul acesta?’, să răspundeți: ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul’.”

Exodul 12:26,27

Orice om se va asemăna în caracter cu unul din cele două repere esențiale: Prințul vieții sau prințul întunericului… Dacă slujim păcatul, vom găsi răsplata călcătorului Legii lui Iehova, în fața scaunului de judecată al lui Hristos. Domnul Isus va judeca lumea… Toate invitațiile făcute de un Dumnezeu plin de har, dar desconsiderate şi respinse, vor fi amintite fiecăruia, iar sentința va stabili destinul sufletului, fie pentru fericire veșnică, fie pentru pedeapsa mâniei lui Dumnezeu, care va pune capăt definitiv istoriei răului.

Condiția pusă evreilor în Egipt, pentru acea noapte când primii născuți au fost uciși, era ca fiecare familie să-şi manifeste credința în solia dată de Dumnezeu, credință ce i-ar fi făcut să acționeze în perfectă ascultare de directivele primite. Toți membrii familiei trebuia să se afle laolaltă, în locuința evreiască, mâncând Paștele şi având făcute toate pregătirile pentru plecare, ținând chiar şi toiegele în mâini. Dumnezeu urma să treacă la lucrarea de judecată, pentru a-l face pe Faraon să înțeleagă că El era Domn şi nimeni altul.

 Îngerul lui Dumnezeu avea să treacă pe lângă casele evreilor însemnate cu sânge la stâlpii ușii şi la pragul de sus. Semnul acesta trebuia respectat.

Dar dacă locatarii evrei erau neglijenți şi nu-şi adunau copiii în casă, cu ei? Sau dacă copiii mai mari ar fi crezut că acesta este doar un capriciu, ceva nenecesar, şi ar fi refuzat chemările părinților lor, găsind scuze, așa cum au făcut-o cei invitați la nunta fiului de împărat? Atunci judecata lui Dumnezeu n-ar fi cruțat şi lovitura ar fi căzut la fel de sigur şi peste întâii născuți ai evreilor ca peste cei ai egiptenilor.

Care este situația celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au credința lui Isus? Dacă în familie există din aceia care refuză ascultarea de Domnul în păzirea Sabatului Lui, atunci sigiliul nu le poate fi pus. Sigilarea este un zălog al lui Dumnezeu pentru perfecta siguranță a aleșilor Săi. Sigiliul arată că ești alesul lui Dumnezeu. El te-a adoptat. Ca sigilați de Dumnezeu, noi suntem proprietatea răscumpărată a lui Isus şi nimeni nu ne mai poate smulge din mâinile Lui. (Manuscris 59, 1895; republicat în Manuscript Releases, vol. 15, pag. 223-225)