„(…) și omul și nevasta lui s-au ascuns de fața Domnului Dumnezeu, printre pomii din grădină”
Geneza 3:8
Adam nu s-a gândit la toate consecințele neascultării lui. El nu L-a disprețuit pe Dumnezeu și nici n-a vorbit împotriva Lui, ci doar a acționat contrar poruncii Sale exprese. Cât de mulți fac și azi același lucru și vina lor este și mai mare, pentru că au exemplul experienței neascultării lui Adam și al teribilelor ei consecințe, care-i avertizează de urmările călcării Legii lui Dumnezeu. Ei au o lumină clară asupra acestui subiect și nici o scuză pentru negarea și neascultarea autorității lui Dumnezeu. (…)
Adam a cedat ispitei și, având chestiunea păcatului și a consecințelor lui clar pusă dinainte, noi putem merge de la cauză la efect, pentru a vedea că marea problemă nu este ceea ce constituie păcatul, ci neascultarea de voința exprimată a lui Dumnezeu, care înseamnă o virtuală negare a Lui, prin refuzul față de legile guvernării Sale. (…)
Legea eului este înălțată, voința omului devine supremă, iar atunci când nobila și sfânta voință a lui Dumnezeu este prezentată spre ascultare și onorare, voința omului își dorește propria cale, apărând astfel controversa între agentul uman și cel divin.
Căderea primilor noștri părinți a rupt lanțul de aur al implicitei ascultări a voinței omenești de cea divină. Ascultarea n-a mai fost considerată o necesitate absolută, agenții umani urmând propriilor gânduri, despre care Domnul a spus locuitorilor lumii vechi că sunt îndreptate mereu spre rău. Domnul Isus declară: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.” Cum a făcut El lucrul acesta? Ca om. „Vreau să fac voia Ta, Doamne!” În fața acuzațiilor iudeilor, El a stat tare, în puritatea și sfințenia caracterului Său, și i-a provocat: „Cine din voi poate dovedi că am păcat?” Nu ni se cere să-I slujim lui Dumnezeu ca și cum n-am fi oameni, dar trebuie să-L slujim în natura pe care o avem și care a fost răscumpărată de Fiul lui Dumnezeu; prin îndreptățirea lui Hristos vom sta iertați înaintea lui Dumnezeu, ca și cum n-am fi păcătuit niciodată. Nu vom primi niciodată putere dacă ne gândim la ce-am fi putut face dacă eram îngeri, ci trebuie să ne îndreptăm credința către Isus Hristos și să ne dovedim iubirea față de Dumnezeu, prin ascultare de poruncile Lui. (Manuscris 1, 1892, publicat în Manuscript Releases, vol. 6, pag. 337-342)
