„Căci, după cum prin neascultarea unui singur om cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa prin ascultarea unui singur om cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.”
Romani 5:19
Trebuie să medităm cu atenție la viața lui Hristos și să o studiem cu dorința de a înțelege motivul pentru care a venit El pe pământ. Concluziile ni le putem forma numai cercetând Scripturile, așa cum ne-a spus Isus, „pentru că ele mărturisesc despre Mine”. Cercetând Cuvântul, noi putem descoperi virtuțile ascultării, în contrast cu păcătoșenia și neascultarea. „Căci după cum prin neascultarea unui singur om cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți.”
Grădina Eden, afectată de neascultare, trebuie atent studiată și comparată cu grădina Ghetsimani, în care Răscumpărătorul a suferit o agonie supraomenească, având asupra Lui păcatele întregii lumi. Ascultați rugăciunea singurului Fiu născut al lui Dumnezeu: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Iar a doua oară S-a rugat: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” El S-a rugat și a treia oară, spunând aceleași cuvinte. Aici, nevăzutul pahar a tremurat în mâinile Fiului lui Dumnezeu. Avea El să șteargă sudoarea de sânge de pe chipu-l în agonie și să lase omenirea să piară? Plânsul și ruina unei lumi pierdute își înfățișau grozăvia înaintea Lui.
Și, aflat în agonie, El Se ruga tot mai îngrijorat, iar sudoarea Lui cădea ca niște picături de sânge pe pământ. Apoi a apărut un înger din ceruri, care l-a întărit. Conflictul era rezolvat, Isus consimțea să-Și onoreze Tatăl, îndeplinindu-l voința și purtându-l blestemul drept consecință a neascultării oamenilor. El a fost ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce. Era vorba aici de implicațiile neascultării lui Adam și de însemnătatea ascultării lui Isus, pentru noi. (…) Fericirea ființelor omenești constă în ascultarea lor de Legea lui Dumnezeu. Prin aceasta, ele sunt înconjurate ca de un zid protector și ferite de rău. Nimeni nu poate fi fericit departe de ceea ce-i cere în mod special Dumnezeu și având stabilit un standard propriu, pe care crede că-l poate urma în siguranță. (Manuscris 1, 1892 sau Manuscript Releases, vol. 6, pag. 336-337)
