Categories: Hristos biruitorul Tags:

Avem nevoie de o credință șI mai mare

„Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.

Filipeni 2:12–13

Faptul că ființele omenești pot plăcea lui Dumnezeu este un minunat stimulent pentru noi, ca să depunem cele mai intense și perseverente eforturi, eforturi proporționale cu valoarea obiectivului pe care-l urmărim. Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu… Enoh a umblat cu Dumnezeu, nefiind mulțumit doar cu propria-i companie. El a umblat cu Dumnezeu și a fost pe placul lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-I place atunci când cei pe care i-a creat sunt păcătoși. Noi trebuie să umblăm întotdeauna cu Dumnezeu și să învățăm de la Isus Hristos, care a biruit orice ispită. El a fost ispitit în toate ca și noi, dar nu a păcătuit.

Dumnezeu îi atrage pe oameni de partea Lui, pentru a umbla cu El, pentru a lucra cu El, pentru a-i învăța cum să depășească orice ispită din lume și cum să iasă biruitori, prin ceea ce a făcut Domnul Isus. Din fiecare ispită există o cale de scăpare, dacă umbli umil cu Dumnezeu. Fără credință, o credință în dezvoltare, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu…

Chiar şi în natura lor decăzută, oamenii pot face exact ceea ce Dumnezeu așteaptă ca ei să facă, prin ajutorul Lui. Ei pot umbla, lucra şi trăi prin credință, în Fiul. Lui Dumnezeu nu-I place de cei care se mulțumesc cu o viață dominată de instincte. El a făcut ființele umane după asemănarea divină, desemnându-le obținerea caracterului Său, prin ascultare de Lege, care este expresia caracterului Său divin. Domnul a dat oamenilor intelect şi afecțiuni, le-a încredințat daruri pentru a fi puse la lucru şi perfecționate. El le-a dat cunoștință şi virtute. Aceste abilități încredințate au menirea să le mențină supremația pe care le-a asigurat-o Dumnezeu pe pământ.

Domnul așteaptă de la fiecare să-și pună la lucru facultatea credinței. Adevărata și vitala esență a creștinismului este perceperea Celui Nevăzut prin credință, ajungând la dependența de spiritualitatea lui Hristos. Dacă nu-și perfecționează constant, prin exercițiu, darurile de la Dumnezeu, oamenilor le este imposibil să aibă acea credință care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. A cultiva puțin din talanții încredințați de Dumnezeu nu este destul. Conștiința trebuie să fie în legătură continuă cu viața și caracterul lui Dumnezeu. Asta înseamnă a umbla spiritual cu Isus Hristos, împărtășindu-ne de natura divină și biruind stricăciunile ajunse în lume prin pofte. (Scrisoarea 195, 1899)

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Ancora Inimii

Poți sprijini gratuit proiectele noastre sociale și educaționale. Redirecționarea a 3,5% nu te costă nimic – suma este deja reținută de stat din impozitul tău. Completează formularul în mai puțin de 2 minute și fii parte din schimbare.

Redirecționează 3,5%