Categories: Hristos biruitorul Tags:

Descoperirea lui Isus: solia lui Dumnezeu pentru poporul Său

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. lată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.”

Apocalipsa 2:10

Ioan a fost foarte aproape de Mântuitorul, în timpul vieții lui de slujire. El Îi ascultase cuvintele minunate și-I văzuse faptele extraordinare şi mărturia lui era prezentată clar. El vorbea din prea plinul unei inimi inundate de dragoste pentru Hristos şi nici o putere nu putea rezista cuvintelor lui…

Asemenea Învățătorului lui, Ioan s-a supus răbdător oricărei încercări de a i se lua viața. Când duşmanii lui l-au aruncat în vasul cu ulei încins, credeau că nu vor mai auzi de el. Dar când au fost rostite cuvintele de inspirație satanică: „Așa pier toți cei care cred în acel înşelător, Isus Hristos diı Nazaret”, Ioan a declarat: ,,Domnul meu S-a supus cu răbdare la tot ce au putut urzi Satana şi îngerii lui ca să-L umilească și să-L chinuie. El Şi-a dat viața pentru a salva lumea. El a murit pentru ca noi să trăim. Este onoare pentru mine că mi-este îngăduit să sufăr pentru El. Eu nu sunt decât un om slab şi păcătos, dar Hristos a fost sfânt, nepătat şi neunit cu păcătoşii. El n-a păcătuit și în gura Lui nu s-a găsit înşelăciune”. Cuvintele lui Ioan, rostite pe când suferea în mâinile duşmanilor lui au avut efect şi a fost scos din cazanul cu ulei încins chiar de cei care-l aruncaseră în el.

După aceasta, loan a fost trimis pe insula Patmos, unde duşmanii lui credeau că va muri de viață grea și singurătate fiind despărțit de tovarăşii lui de credință. Dar Ioan şi-a făcut prieteni şi adepți chiar şi acolo. Ei credeau că îl duseseră pe martorul credincios acolo unde nu mai putea tulbura Israelul sau pe conducătorii cei răi ai lumii. Dar întregul cer vedea lupta împotriva bătrânului ucenic şi despărțirea lui de tovarăşii de credință.

Dumnezeu, Hristos şi oştirea cerului au fost tovarăşii lui loan pe Insula Patmos. De la ei, apostolul primea învățătura pe care a împărtăşit-o celor despărțiți de el în lume. Aici, el a scris viziunile şi descoperirile primite de la Dumnezeu, vorbind despre lucrurile ce aveau să aibă loc în perioada de final a istoriei acestui pământ. Atunci când glasul lui avea să tacă, nemaiputând mărturisi pentru adevăr şi pentru Cel pe care-L iubea şi căruia-I slujea, solia pe care o primise pe această insulă stâncoasă şi stearpă avea să-şi continue mersul, ca o lampă arzând. Orice popor, seminție, limbă şi neam aveau să afle scopul sigur al lui Dumnezeu, nu doar referitor la națiunea iudaică, ci la orice națiune de pe pământ. (Manuscris 150, 1899)