„Ei au început atunci să răcnească, și-au astupat urechile și s-au năpustit toți într-un gând asupra lui. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.”

Faptele Apostolilor 7:58,59

Ștefan a fost primul martir creştin… Duşmanii lui Dumnezeu şi ai adevărului erau tulburați de ură şi răzvrătire. Satana îi făcuse să opună rezistență adevărului. Ştefan avea de înfruntat, în dispută, pe cei mai iscusiți şi amăgitori combatanți, care sperau să-i desfiinţeze argumentele. Dacă Ştefan n-ar fi cercetat Scripturile, fortificându-se singur cu dovezile Cuvântului lui Dumnezeu, n-ar fi trecut testul; dar el cunoştea temelia credinței lui şi era ferm şi gata să răspundă oponenților.

Ştefan a ieşit biruitor. El a vorbit cu o siguranță, înțelepciune şi putere care i-au uimit şi descumpănit pe duşmanii adevărului. Când s-au văzut puşi în dificultate şi învinşi în orice încercare a lor, s-au hotărât să-l nimicească. Dacă ar fi căutat adevărul, aceşti pretinşi oameni corecți şi înțelepți ar fi admis evidența pe care nu o puteau contesta… Dar nu acesta era scopul şi nici caracterul lor. Ei Îl urau pe Hristos, îi urau pe toți urmaşii Lui şi l-au dat pe Ştefan la moarte. (Manuscris 17, 1885)

Ştefan, un om iubit de Dumnezeu și care lucra pentru câştigarea de suflete la Hristos, şi-a pierdut viața pentru că a prezentat o mărturie de triumf referitoare la Mântuitorul răstignit şi înviat. Relatarea biblică spune că el era plin de credință şi putere și că făcea mari minuni printre oameni… Dar duhul care s-a manifestat în amară opoziție față de Răscumpărătorul lumii încă lucra în fii neascultării. Ura pe care duşmanii adevărului o arătaseră pentru Fiul lui Dumnezeu o dovedeau acum în ura față de urmaşii Lui. Ei nu puteau suporta să audă despre Cel pe care-L răstigniseră, iar faptul că Ștefan susținea cu tărie această solie îi făcea furioşi…

În lumina pe care o vedeau pe fața lui Ştefan, oamenii autorității aveau o dovadă de la Dumnezeu. Dar ei au disprețuit această dovadă. O, dacă ar fi luat-o în considerare! Dacă s-ar fi pocăit! Dar n-au făcut lucrul acesta. Şi dezaprobarea lui Dumnezeu a venit prin gura martorului credincios: „Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima şi [cu] urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voştri, aşa faceți şi voi”…

Două armate erau în conflict aici – oştirea cerului şi armata celor zeloşi în falsa religie. De ce parte avea să se aşeze grupul conducătorilor? Încă aveau posibilitatea să se pocăiască și să fie iertați, chiar și după ce Îi făcuseră acest mare rău lui Hristos, în persoana sfântului Său. (Manuscris 11, 1900)