„Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă.”
2 Petru 1:4
Nu i-a fost mai ușor lui Enoh să ducă o viață corectă în vremea lui decât ne este nouă azi. În zilele acelea, lumea nu era mai potrivită pentru creștere în har și sfințenie decât este acum, dar Enoh și-a consacrat timp pentru rugăciune și comuniune cu Dumnezeu, și asta îl făcea în stare să scape de stricăciunea prezentă în lume prin pofte. Consacrarea lui față de Dumnezeu este cea care l-a făcut apt de a fi luat la cer.
Trăim în mijlocul pericolelor zilelor de pe urmă și trebuie să ne primim tăria din aceeași sursă ca Enoh. Avem nevoie să umblăm cu Dumnezeu și ne este necesară o despărțire de lume. Nu putem rămâne neatinși de întinăciunea acesteia dacă nu urmăm exemplul credinciosului Enoh, umblând cu Dumnezeu. Dar cât de mult nu sunt sclavi ai poftelor cărnii, ai ochiului și ai mândriei! Acesta este motivul pentru care ei nu sunt părtași ai naturii divine și nu evită stricăciunea din lume venită prin pofte. Ei își slujesc și-și aduc onoare lor înșiși. Căutarea lor permanentă este „ce voi mânca, ce voi bea și cu ce mă voi îmbrăca?”
Mulți vorbesc despre sacrificii, dar nu știu ce este sacrificiul, negustând vreodată nici o picătură din el. Vorbesc despre crucea lui Isus, declară că sunt credincioși, dar nu au trăit experiența tăgăduirii de sine, luând crucea și urmându-L pe Domnul lor.
Dacă ar fi părtași ai naturii divine, același duh care se afla în Domnul lor ar fi locuit și în ei. Aceeași blândețe și dragoste, aceeași milă și compasiune s-ar fi manifestat și în viața lor. Ei n-ar fi trebuit să aștepte ca cei nenorociți și aflați în nevoie să vină la ei, pentru a simți cu ei, ci le-ar fi fost la fel de natural să-i ajute și să-i slujească, așa cum Îi era lui Isus să facă bine. Orice bărbat, femeie sau tânăr care se declară că având religia lui Hristos trebuie să-și dea seama de responsabilitatea ce stă asupra lor. Toți trebuie să simtă că aceasta este o lucrare individuală, o luptă individuală și o predicare individuală a lui Isus, în viața lor zilnică. Dacă toți și-ar da seama de acest lucru și s-ar apuca de treabă, am putea fi puternici ca o oștire sub stindardele și porumbelul ceresc ar zbura deasupra noastră. Soarele Neprihănirii ar străluci în noi și lumina slavei lui Dumnezeu n-ar fi mai departe de noi decât de credinciosul Enoh. (Manuscris 1, 1869; publicat în Sermons and Talks, vol. 2, pag. 5–6)
