„Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.” 

Ezechiel 28:15

Atâta vreme cât toate făpturile create au recunoscut supremația dragostei, a existat o perfectă armonie în universul lui Dumnezeu. Împlinirea scopului Creatorului lor era bucuria oștirilor cerești, care se desfătau în reflectarea slavei Sale și în a-I aduce laude. Și, în vreme ce dragostea față de Dumnezeu era supremă, dragostea între făpturi era bazată pe încredere neegoistă, neexistând nicio notă discordantă, care să tulbure armoniile celeste. Dar, în această stare de fericire, a intervenit o schimbare. A fost cineva care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o oferise creaturilor Sale. Păcatul a apărut la cel care, imediat după Hristos, era cel mai onorat de Dumnezeu și era cel mai înalt în putere și slavă, printre locuitorii cerului. Lucifer, „fiul zorilor”, era primul între îngerii ocrotitori, sfânt și curat. El stătea în prezența marelui Creator și nesfârșitul nimb de slavă ce-L înconjura pe Dumnezeul cel veșnic îl înnobila și pe el. (…)

Încetul cu încetul, Satana a ajuns să-și îngăduie dorința înălțării de sine. Deși toată slava lui venea de la Dumnezeu, acest înger puternic a început să o considere ca fiind a lui. Nemulțumit de poziția lui, deși era onorat mat presus de toată oștirea cerului, el s-a încumetat să râvnească onoarea meritată numai de Creator. În loc să caute instaurarea supremației lui Dumnezeu în sentimentele tuturor făpturilor create, străduința lui a fost aceea de a-și asigura sieși serviciul și loialitatea acestora. Și, râvnind slava cu care infinitul Tată Își învestise Fiul, acest prinț al îngerilor aspira la puterea care era o prerogativă numai a lui Hristos.

Disputarea supremației Fiului lui Dumnezeu și, prin aceasta, punerea la îndoială a înțelepciunii și dragostei Creatorului au devenit scopul acestui prinț al îngerilor. Dar Cel care dorește libertatea voinței tuturor creaturilor Sale nu lasă pe nimeni fără a-l pune în gardă față de confuzia și înșelătoria prin care rebeliunea caută să se autojustifice. Înainte de deschiderea marii lupte, toți aveau o clară prezentare a voinței lui Dumnezeu, ale cărui înțelepciune și bunătate erau izvorul întregii lor bucurii. (…)

În fața adunării locuitorilor cerului, Împăratul a declarat că nimeni, în afară de Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu putea să-I împlinească deplin obiectivul și că Lui I-a fost încredințată înfăptuirea voinței Tatălui. Îngerii au recunoscut cu bucurie supremația lui Hristos și, prosternându-se în fața Lui, L-au învăluit în dragostea și adorarea lor. Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar, în inima lui, exista un ciudat și puternic conflict. Adevărul, dreptatea și loialitatea se luptau cu invidia și gelozia. (Patriarhi și profeți, pag. 17-19).