„Și iată că s-a pogorât făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului şi a șezut pe ea.”

Matei 27:57-60

Dacă, după răstignire și îngropare, în loc să se abandoneze tristeții, ar fi revăzut cu atenție ce le spusese Hristos pentru a-i pregăti pentru acest timp, ucenicii ar fi observat lumină în toiul întunericului. Ei nu trebuia să fi ajuns într-o atât de evidentă stare de descurajare.

Înainte ca să ajungă vreun om la mormântul lui Isus, a avut loc un mare cutremur de pământ. Cel mai puternic înger din cer, cel care deținea poziția din care căzuse Satana, a primit misiune de la Tatăl și, îmbrăcat cu strălucirea cerului, a despărțit întunericul în urma lui. Fața lui era са fulgerul, iar hainele, albe ca zăpada. De îndată ce picioarele lui au atins pământul, acesta s-a cutremurat sub paşii lui. Gardienii romani vegheau obosiți când s-a petrecut această scenă minunată și au fost făcuți în stare să suporte priveliştea, pentru că aveau o solie de susținut, ca martori ai învierii lui Hristos.

Îngerul s-a apropiat de mormânt, a rostogolit ca pe o pietricică stânca de pe el şi s-a aşezat pe ea. Lumina cerului aureola mormântul şi întregul cer era luminat de slava îngerilor. Atunci, Tatăl L-a chemat pe Isus afară din mormânt, iar El a ieşit ca un mare Biruitor. În cer s-a petrecut o izbucnire de triumf, pentru că familia cerească Îl aştepta şi, puternicul înger, urmat de oştirea cerului, s-a plecat în adorare înaintea Lui, în vreme ce El, Monarhul cerului, proclama deasupra mormântului deschis al lui losif: „Eu sunt învierea și viața!”

Când, pe cruce, Hristos a strigat ,,s-a sfârşit!”, s-a produs un puternic cutremur de pământ, care a deschis mormintele multora dintre aceia care fuseseră credincioși în viața lor, împotrivindu-se oricărei lucrări rele şi preamărindu-L pe Domnul Dumnezeul oştirilor. Acum, când Dătătorul vieții ieşea din mormânt, proclamând „Eu sunt învierea și viața”, îi ridica şi pe aceşti sfinți din mormânt. Când fuseseră în viață, ei și-au susținut neabătut mărturia pentru adevăr, iar acum trebuia să fie martori ai Celui care-i înviase din morți. Aceştia, spunea Hristos, nu mai erau robi ai lui Satana, pentru că El îi răscumpărase și-i ridicase din mormânt ca prime roade ale puterii Lui, pentru a fi cu El şi a nu mai cunoaşte niciodată moartea şi suferința. (Manuscris 115, 1897)