„A venit o femeie din Samaria să scoată apă. ‘Dă-Mi să beau’, i-a zis Isus.”
Ioan 4:7
Amintindu-şi de munca istovitoare pe care trebuia să o repete zilnic şi gândindu-se ce bine ar fi fost să poată avea această apă fără atâta trudă, femeia a spus: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici, să scot”. Ea nu-şi dădea seama că Isus îi vorbea despre cel mai înalt interes al sufletului, despre apa vieții.
Cuvintele lui Isus erau apa vieții. În scurtă vreme, femeia şi-a lăsat găleata de apă la fântână şi, mergând în cetate, le-a dat de ştire consătenilor ei: „Veniți de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?”
Samariteanca venise după apă și aflase despre apa vieții. Ea fusese convinsă că avea păcate şi credea acum în Isus Hristos. Aşa este golit uleiul sacru de către solii sfinți, reprezentați prin cei doi măslini, în țevi de aur şi, de acolo, în vase de aur. Procesul de golire continuă de la primirea uleiului auriu până la transmiterea lui altora. Cuvintele sunt spuse şi influențele din jurul sufletului se fac simțite, deşi nu sunt rostite vorbe pregătite dinainte. Adeseori, poate fi rostit un cuvânt care să devină ca о sămânță semănată…
Domnul S-a îngrijit pe larg ca harul cerului să fie asigurat din abundență pentru toți, pentru ca adevărul, aşa cum este în Isus, să ocupe locul întâi în inimă şi să rămână veşnic în templul sufletului. Atunci va exista o devoțiune completă față de Dumnezeu și orice adevărat credincios va deveni pescar de oameni. El se va ruga pentru înțelepciune şi va umbla în acord cu declarația „voi sunteți lumina lumii” şi „tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. (Scrisoarea 48, 1897)
