„…oare nu vă gândiți că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?”

Ioan 11:50

Înalta preoție iudaică s-a încheiat cu Caiafa. Acest om mândru, semeț şi rău s-a dovedit pentru totdeauna nedemn să poarte hainele de mare preot. El nu avea nici capacitatea, nici autoritate din cer pentru a face această lucrare… Virtual, Caiafa nu era mare preot. El purta hainele preoțeşti, dar nu avea o legătură vitală cu Dumnezeu…

Simulacrul de judecare a lui Hristos arată cât de jos ajunsese preoția. Preoții au tocmit oameni care să mărturisească fals, sub prestație de jurământ, pentru ca Isus să poată fi condamnat. Dar, cu această ocazie, adevărul a venit în ajutorul lui Hristos… Astfel, a fost arătat că acuzațiile împotriva Lui erau false, că martorii fuseseră plătiți de cei care creşteau în inimile lor cele mai josnice elemente ale corupției. A fost în planul lui Dumnezeu ca oamenii care-L acuzau pe Isus să audă mărturia nevinovăției Lui. „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta”, a declarat Pilat. De asemenea Iuda, aruncând la picioarele preoților banii pe care-i primise pentru trădarea lui Isus, a dat mărturie: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat”.

Puțin mai înainte, când Sinedriul s-a adunat pentru a face planuri de prindere și omorâre a lui Isus, Caiafa le-a spus că lumea Îl urma pe Hristos şi atunci s-au făcut auzite voci ale unor membri ai sfatului, pledând pe lângă ceilalți ca să-şi controleze ura împotriva lui Hristos. Ei voiau să-L scape de moarte. Dar, drept răspuns, Caiafa le-a zis: „Voi nu ştiți nimic; oare nu gândiți că este în folosul vostru [al acestei preoții corupte’ – ar fi putut adăuga] să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?”

Cuvintele acestea au fost folosite de un om care nu le cunoştea adevărata semnificație… El Îl condamna pe Cel a cărui moarte avea să desfiinţeze nevoia de tipuri şi umbre, a cărui moarte era prefigurată în fiecare jertfă adusă. Dar cuvintele marelui preot însemnau mai mult decât ştiau el și cei cu care era asociat. Prin ele, marele preot dădea mărturie că sosise vremea ca preoția aaronică să înceteze definitiv…

Caiafa era unul dintre cei care trebuia să fie în serviciu acum, când tipurile şi umbrele întâlneau realitatea pe care o prefigurau, când adevăratul Mare Preot urma să intre în slujbă… Oameni de tot felul, având caractere corupte sau neprihănite, vor sta pe propriile poziții. Cu caracterele pe care şi le-au format, ei își vor juca rolul în împlinirea istoriei. (Manuscris 101, 1897)