„Cine zice: ‘Îl cunosc’ și nu păzește poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este la el.”

1 Ioan 2:4

S-a spus despre mine că susțin că nu puteți fi mântuiți dacă nu păziți Sabatul. Chiar pare neînsemnată nevoia de a păzi porunca a patra? Să nu ne facă obișnuința supunerii față de voința Domnului nostru să ne întrebăm serios şi continuu, nu ,,ce este plăcut?”, nu „ce este cel mai convenabil şi agreabil pentru mine și pentru cei de lângă mine?”, ci „ce-mi cere Domnul?” sau „care este voința lui Dumnezeu în ceea ce mă priveşte?”

Este nelalocul lui faptul că omul trebuie să facă un lucru sau altul sub convingerea Duhului Sfânt, cu sentimentul că refuzul sau neglijența în a face aşa îi pune în pericol mântuirea sufletului? Este greu de înțeles că ascultarea noastră de toată Legea lui Dumnezeu este absolut esențială pentru viața veşnică? Este un mister de nepătruns pentru creştin asigurarea mântuirii sufletului cu orice preț pentru eul său sau pentru interesele egoiste? Avem vreo asigurare în Cuvântul lui Dumnezeu că putem ajunge în cer la fel de bine călcând Legea, ca şi atunci când ascultăm de ea? Dacă ar fi așa, atunci tot ce ne cere Dumnezeu drept condiție a mântuirii ar fi o mare greșeală.

Au fost locuitorii vechii lumi, care au pierit în potop, pedepsiți pentru neascultarea lor de Dumnezeu sau poate au fost luați în slavă de apele potopului, pentru că Dumnezeul nostru milos este prea bun pentru a executa sentința finală pentru călcarea Legii Lui? Au fost sodomiții pedepsiți pentru neascultarea sau au fost poate aprinși glorios de focul căzut din cer?

A poruncit Dumnezeu? Atunci noi trebuie să ascultăm, fără ezitare şi fără a căuta o cale de mântuire fără ascultare. „Eu sunt calea, adevărul şi viața” și ,,Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”, spune Maiestatea cerului… Nu trebuie să ascultăm de porunci pur şi simplu pentru a ne asigura cerul, ci pentru a-L bucura pe Cel care a murit pentru a-i mântui pe păcătoși de pedeapsa călcării Legii Tatălui. Salvarea păcătosului depinde de încetarea neascultării lui de această Lege. Nimeni nu trebuie să se joace cu harul lui Dumnezeu, considerând că poate păcătui oricât… Este greşit să-L urmezi pe Hristos de la cât de mare distanță, aventurându-te atât de aproape de prăpastia pierzării doar cât să nu cazi în ea. (Scrisoarea35b, 1877)