„Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fie nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?”
Geneza 14:11
În experiența copiilor lui Israel când au părăsit Egiptul, este o lecție de importanță maximă pentru noi. Mai bine de un milion de oameni au fost conduși de la o stare de bine, cum credeau mulți dintre ei, într-o vale mărginită de munți. Înaintea lor se întindea Marea Roșie, iar în spate, urmărindu-i în grabă, oștirea lui Faraon.
La începutul drumului, copiii lui Israel au fost conduși de un nor. Ignoranți şi superstițioși, în urma lungilor ani de robie într-o țară superstiției, ei au privit acest nor minunându-se. Unii se uitau la el cu teamă, în vreme ce alții îl considerau de bun augur. Când au poposit lângă mare, israeliții au observat de la distanță armurile strălucitoare şi carele în mișcare ale oștirii lui Faraon şi groaza le-a umplut inimile. Unii au strigat la Domnul, dar mult mai mulți s-au repezit la Moise, cu plângeri…
Moise a fost foarte tulburat de faptul că poporul său manifesta atât de puțină credință în Dumnezeu, în ciuda faptului că fuseseră în repetate rânduri martori ai manifestării puterii Lui în favoarea lor… Într-adevăr, nu exista nici o posibilitate de scăpare dacă Însuși Dumnezeu nu avea să intervină; dar, aducându-i până aici în ascultare de călăuzirea divină, Moise nu se temea de consecințe. Răspunsul lui calm şi liniștitor a fost: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc şi veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta”…
Nu era ușor lucru să ții oștirile Israelului în așteptare înaintea Domnului. Lipsiți de disciplină şi stăpânire de sine, israeliții au devenit violenți şi iraționali… Minunatul stâlp de nor fusese interpretat ca un îndemn al lui Dumnezeu la înaintare; dar acum ei se întrebau dacă nu cumva acest nor îi dusese la nenorocire, căci nu-i condusese el greșit, într-un loc fără ieșire?…
Dar acum, în vreme ce oștirea egipteană se apropia de ei, așteptându-se la o pradă ușoară, coloana norului s-a ridicat maiestuos, a trecut peste tabăra israelită şi s-a oprit între aceștia şi armata egipteană şi un perete de întuneric s-a interpus între urmăriți şi urmăritorii lor. Egiptenii nu mai puteau vedea tabăra evreilor şi au fost nevoiți să se oprească. Dar, pe măsură ce întunericul nopții se accentua, peretele de nor devenea o mare lumină pentru evrei, inundând întreaga tabără cu strălucirea unei zile. Ceea ce constituise groaza poporului devenise acum pavăza lui. (Manuscris 6a, 1903)
