„Și să nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită.”
Romani 12:2 VBT
„Mulți dintre cei care mărturisesc a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu sunt atât de asemănători cu lumea, încât caracterul lor deosebit nu este sesizat și este dificil să faci deosebirea între „cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-I slujește” (Maleahi 3:18). Dumnezeu ar face mari lucrări pentru poporul Lui, dacă credincioșii ar ieși din lume și ar fi despărțiți de ea. Dacă ei s-ar preda să fie conduși de El, I-ar face o laudă peste tot pământul.
Martorul Credincios spune: „Știu faptele tale” (Apocalipsa 3:1). Îngerii lui Dumnezeu, care slujesc celor ce vor fi moștenitori ai mântuirii, sunt la curent cu situația tuturor și cunosc exact câtă credință are fiecare individ. Necredința, mândria, lăcomia și iubirea de lume, care continuă să existe în inimile poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu, i-a îndurerat pe îngerii fără păcat. Când au văzut că în inimile multora dintre cei care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos există păcate grele și impertinente, și că Dumnezeu a fost dezonorat prin umblarea lor nestatornică și strâmbă, îngerii au început să plângă. Și totuși, cei mai greșiți, cei care pricinuiesc cea mai mare slăbiciune în biserică și aduc o pată pe sfânta lor mărturisire, nu par să fie alarmați sau convinși că sunt vinovați, ci par să simtă că ei cresc în Domnul.” (Mărturii, vol. 2, p. 125).
„Dacă ne așezăm de bunăvoie într-o atmosferă lumească și de necredință, ajungem neplăcuți lui Dumnezeu și alungăm îngerii cei sfinți din căminul nostru. Cei care strâng pentru copiii lor bogăție și onoare lumească cu prețul vieții veșnice, vor descoperi în final că aceste avantaje sunt o pierdere îngrozitoare. Asemenea lui Lot, mulți văd pe copiii lor pierduți și abia dacă ajung să se salveze pe ei înșiși. Osteneala întregii lor vieți este spulberată, iar viața lor – un trist eșec. Dacă ar fi dat pe față adevărata înțelepciune, atunci copiii lor poate că ar fi avut mai puține bunuri pământești, dar și-ar fi asigurat o moștenire nepieritoare. Moștenirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului Său nu este din lumea aceasta.” (Patriarhi și profeți, p. 169).
Apel: Probabil că te consideri creștin și ai făcut multe schimbări bune de-a lungul vieții. Probabil, te vezi suficient de bun în comparație cu cei „din lume” și simți că te dezvolți spiritual. Cel mai mare păcat al celor din Laodiceea este tocmai faptul că se văd bogați și că nu duc lipsă de nimic, în timp ce în realitate sunt înșelați de propria lor neprihănire. Ascultă glasul Martorului Credincios care te mustră cu iubire pentru că își dorește ca și tu să ai parte de viața veșnică. Lasă-l pe El să locuiască în inima ta și să preia frâiele vieții tale.
Meditează: Tendința omului este aceea de a acuza păcatele vizibile ca fiind cele mai grave, cu toate acestea cât de periculoase sunt păcatele care au de-a face cu starea inimii: necredința, mândria, iubirea de lume, inconsecvența. Ce efect au aceste lucruri asupra ta și asupra scopului lui Dumnezeu pentru tine și biserica Sa de pe pământ?
Aplică: Cel mai practic lucru pe care poți să-l faci în aceste momente, este să te prăbușești la piciorul crucii, într-o sfântă consacrare și recunoaștere a propriei stări, și să ceri cu credință împlinirea făgăduințelor lui Hristos: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui care va învinge îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, după cum și Eu am învins și M-am așezat cu Tatăl Meu pe tronul Lui.” (Apocalipsa 3:20-21).